Acasă Administratie Şeful Ocolului Silvic Pipirig a fost arestat

Şeful Ocolului Silvic Pipirig a fost arestat

1603
1
DISTRIBUIȚI
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Gheorghe Bălăjel, şeful Ocolului Silvic Pipirig, reţinut de procurori la sfârşitul săptămânii trecute, pentru luare de mită, a fost arestat de Tribunal, în seara de 14 mai. El a contestat măsura încarcerării, drept pentru care ultimul cuvânt în privinţa libertăţii acestuia îl va avea Curtea de Apel Bacău.

Aşa cum am relatat în ediţia de weekend, Bălăjel a fost reţinut iniţial alături de inginerul silvic Vasile Apetroaiei, pădurarul Gheoghiţă Baboi şi afaceristul Iulian Pricope. În privinţa acestora, anchetatorii au dispus măsura controlului judiciar.

Conform anchetatorilor, Bălăjel primea drept mită bani, produse alimentare, băuturi alcoolice, câţiva metri cubi de lemn sau ce mai avea nevoie pe acasă.

„La data de 21 ianuarie, a primit o sumă de bani de la suspectul S.N. în vederea aprobării unor cereri de marcare şi exploatare masă lemnoasă de pe terenuri cu vegetaţie forestieră de pe raza Ocolului Sivic Pipirig. La data de 1 februarie, a pretins de la P.I. zece metri cubi de material lemnos de esenţe răşinoase, în contextul colaborării continue dintre aceştia, în domeniul autorizării şi exploatării de masă lemnoasă. La data de 17 februarie, a primit de la suspectul A.D. o sumă de bani în legătură cu exploatarea de masă lemnoasă. În perioada ianuarie – aprilie, a primit de la suspectul U.I. produse alimentare şi băuturi alcoolice în legătură cu o exploatare de masă lemnoasă. La data de 24 martie, a primit foloase materiale în incinta biroului său de la suspectul G.M. în legătură cu aprobarea unei cereri de marcare de masă lemnoasă“, este precizat în referatul prin care s-a cerut şi obţinut arestarea lui Bălăjel.

(Mihai SAVA)

1 COMENTARIU

  1. Exista vreun sef de ocol sau padurar care sa fie corect ? Niciunul !!! Padurarii au si gatere si nimeni nu stie cat se taie si se prelucreaza. In judetul Neamt , in satele de munte, nu este nici un control al lemnului taiat. Padurarii fac legea nu statul roman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.