l autorii celor mai reprezentative fotografii au fost premiaţi
„Foto(etno)grafia“, unul dintre proiectele Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“, care se adresează atât fotografilor profesionişti cât şi celor amatori, deţinători de material fotografic din domeniul etnografiei judeţului, a ajuns la final. Concursul, menit să scoată la lumină documentele vizuale păstrate în colecţii particulare, dar şi să sti-muleze imortalizarea satului viu, contemporan, surprins în elementele care-l definesc s-a desfăşurat pe trei secţiuni: „Satul de altădată“ – secţiune consacrată arhitecturii tradiţionale (locuinţe, lăcaşuri de cult, şcoli, inclusiv cu elemente de detaliu); secţiunea „Tradiţii“ – aspecte reprezentative ale existenţei comunităţilor săteşti, ocupaţii, industrie, meşteşuguri; „Fotografie de arhivă“.
Pe 23 noiembrie, la Pavilionul expoziţional municipal a avut loc festivitatea de premiere. La eveniment au participat numeroşi iubitori de frumos, printre aceştia numărându-se şi Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ care a apreciat iniţiativa reprezentanţilor Centrului pentru Cultură şi Arte, dar şi materialele fotografice expuse.
Cei care au reuşit prin intermediul aparatului foto să surprindă elementele reprezentative din cadrul satului de azi şi de ieri au fost răsplătiţi cu diplome şi premii în bani. La secţiunea „Fotografie de arhivă“ premiul I a fost câştigat de Daniela Manolache, premiul al II-lea a fost înmânat lui Claudiu Bizu, iar premiul al III-lea – Mihaelei Gherghelescu.
La secţiunea „Tradiţii“, pre-miul I a fost câştigat de Gabriela Pruteanu, premiul al II-lea a fost oferit lui Ovidiu Slătineanu, premiul al III-lea – Ilenei Hobincă, iar menţiunea a revenit Paulei Andrei.
În ceea ce priveşte secţiunea „Satul de altădată“, juriul a considerat că cele mai bune fotografii au fost realizate de Ştefan Lucian Boboc care a primit premiul I. În clasament, acesta a fost urmat de Vergian Ursache (premiul al II-lea) şi Daniela Ursu (premiul al III-lea). Menţiunea a revenit lui Lucian Andrei.
Fotografiile vor rămâne expuse până vineri, 27 noiembrie.
(Sabina DAMIAN)



