Ieri dimineaţă, pe strada Mărăşeşti din oraşul Târgu-Neamţ, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un TIR în care erau două persoane, o maşină mică în care se afla doar şoferul, şi o ambulanţă cu patru persoane. Evenimentul s-a petrecut pe la ora 10.30, în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti. O femeie în vârstă de 49 de ani, din comuna Răuceşti, nu a oprit la „STOP“ şi a izbit ambulanţa care era în misiune şi mergea pe strada Mărăşeşti. La volanul acesteia se afla un bărbat de 52 de ani, tot din Răuceşti. Ambulanţa a fost proiectată într-un TIR ce venea pe sensul opus, iar prima maşină – în gardul unei case.
La locul evenimentului au intervenit trei echipaje de pompieri, descarcerarea, SMURD-ul şi trei autosanitare ale Substaţiei de Ambulanţă. Autosanitara mai avea puţin să ajungă la Spitalul „Sfântul Dimitrie“. În aceasta era o pacientă adusă din Răuceşti, care prezenta sângerări uterine în afara perioadei de menstruaţie. Pacienta, asistenta care o însoţea şi un voluntar pe ambulanţă (20 de ani) au fost luate de altă maşină şi transportate la unitatea medicală. Ulterior, şi şoferul acesteia a fost dus tot la spital pentru evaluare. Ambulanţa cu pricina face parte din lotul nou, primit în 2020, şi urmează să intre în reparaţii. Accidentul s-a mai soldat şi cu rănirea şoferiţei neatente şi a unui pasager din TIR.
Niciunul din conducătorii auto implicaţi în coliziune nu se afla sub influenţa alcoolului. Oamenii legii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.
(M. SAVA)



