Acasă Economic Salariile bugetarilor, scoase la vedere

Salariile bugetarilor, scoase la vedere

9126
8
DISTRIBUIȚI

Discrepanţele salariale dintre angajaţii din sistemul privat şi cel de stat s-au adâncit şi mai mult în acest an, iar inechităţile sunt şi mai evidente. Pe când mulţi dintre cei care muncesc în sistemul privat primesc salarii de mizerie, în unele cazuri nu ajung nici măcar la 1.000 de lei net lunar, fie pe fondul transferului contri-buţiilor sociale de la angajatori la angajaţi, fie pe fondul scăderii comezilor, ori a altor justificări ale mediului de afa-ceri, bugetarii sunt răsfăţaţi cu salarii de mii de lei, cu premii, sporuri şi alte beneficii.

Instituţiile statului au publicat recent listele salariilor angajaţilor din sistemul bugetar, pentru a asigura transparenţa veniturilor salariale. Sunt sume care reliefează că anumiţi salariaţi de la stat au fost retribuiţi cu aproape 100 la sută mai mult comparativ cu septembrie 2017. În acelaşi timp, angajaţilor din mediul privat le-au scăzut salariile.

Salariile bugetarilor publicate de curând sunt calculate în funcţie de clasă, nivelul de studii şi gradul profesional.

La ITM, salariile au crescut cu aproape 100 la sută

Potrivit listei întocmite de Inspectoratul Teritorial de Muncă, la 31 martie 2018, inspectorul şef avea un salariu de bază de 7.678 de lei (plus tichete de vacanţă ce urmează a fi acordate în acest an, de 1.450 de lei),  în creştere faţă de 30 septembrie 2017, când era plătit cu 4.595 de lei.

Unul dintre inspectorii şefi adjuncţi ai ITM are salariul de bază mai mare faţă de cel al inspectorului şef, de 9.324 de lei, şi asta pentru că primeşte şi spor de doctor de 950 de lei. În plus, pe listă, la toţi angajaţii, au fost trecute şi tichetele de vacanţă pe care urmează să le primească, de 1.450 de lei de salariat. Celălalt inspector şef adjunct primeşte un salariu de bază de 8.374 de lei. Comparativ cu luna septembrie a anului trecut, cei doi inspectori şefi adjuncţi primeau fiecare 4.672 de lei. Un şef de serviciu din ITM câştigă lunar 7.297 de lei brut (3.471 de lei anul trecut, în septembrie), un inspector superior – 5.778 de lei, un consilier juridic superior – 5.778 de lei (2.819 lei anul trecut, în septembrie), un inspector de muncă superior – între 5.389 de lei şi 5.542 de lei (între 2.535 de lei şi 2.703 lei anul trecut), iar un inspector de muncă principal primeşte un salariul lunar brut de 3.942 de lei. Un re-ferent este plătit lunar cu 3.002 de lei brut (1.504 lei anul trecut), un şofer cu 2.834 de lei, iar îngrijitorul de la ITM cu 2.097 de lei. Un auditor este retribuit cu 3.479 de lei brut lunar (1.723 de ei în 2017, în septembrie).

Şoferul de la Fisc, plătit mai bine decât secretara ori casiera

Şi Fiscul are angajaţi bine plătiţi, potrivit listei publicată de către Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi, de care aparţine şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice din Neamţ. Potrivit listei salariilor la 31 martie publicată recent, salariul brut lunar al şefului administraţiei este de 13.723 de lei, cel al şefilor adjuncţi de 12.699 de lei, al şefilor de servicii între 11.665 de lei şi 12.002 lei, iar şefii de birou primesc lunar între 10.410 lei şi 10.494 de lei brut. Un auditor superior are un salariu brut de 9.803 lei, un consi-lier asistent între 4.185 de lei şi 4.510 lei, un consilier principal între 6.053 de lei şi 8.467 de lei, iar un consilier superior între 4.244 de lei şi 8.726 de lei. La Fisc, un refe-rent de specialitate câştigă lunar între 4.098 de lei şi 6.127 de lei brut, în timp ce un referent casier primeşte un salariu între 2.452 de lei şi 4.478 de lei brut. În ceea ce priveşte funcţiile contractuale,  potrivit documentului, un inspector de specialitate din Fisc câştigă lunar între 5.175 de lei şi 5.745 de lei, un secretar – dactilograf – 3.353 – 3.912 lei brut, un şofer – 4.314  lei, un magaziner – 3.415 lei, un casier – între 3.224 de lei şi 3.415 lei brut, un îngrijitor – 2.998 de lei, iar un arhivar – 3.415 lei.

Un inspector de la Statistică este plătit lunar cu 6.700 de lei

Nici angajaţii de la Direcţia Regională de Statistică nu se pot plânge de salarii mici, acestea fiind majorate faţă de anul trecut. Potrivit listei care cuprinde salariile de la 28 februarie, directorul executiv primeşte un salariu de 7.546 de lei (6.854 de lei anul trecut), directorul executiv adjunct – 6.997 de lei (5.597 de lei în 2017), iar un şef de serviciu are un salariu de 6.844 de lei (6.335 de lei anul trecut). Un consilier superior de la Statistică încasează lunar un salariu de 5.181 de lei (4.876 de lei anul trecut), un inspector superior – între 5.660 de lei şi 6.719 lei (între 4.288 lei şi 4.876 lei în 2017), în timp ce un inspector asistent primeşte o retribuţie de 2.539 de lei (2.031 de lei anul trecut). Referentul superior din instituţie este plătit cu 2.458 de lei (1.966 de lei în 2017), iar personalul contractual are salarii între 4.267 de lei şi 5.144 de lei (între 3.413 lei şi 4.115 lei în anul precedent).

Comisarii pentru protecţia consumatorilor sunt plătiţi lunar cu între 2.227 de lei şi 5.230 de lei, un comisar debutant are un salariu de 2.175 de lei, exact cât un secretar dactilograf care esre remunerat cu aceeaşi sumă.  (Natalia RÎŞTEI)

8 COMENTARII

  1. Dupa ce pleaca si premierul Dancila acasa , urmatorul premier va fi Aiurica. Are sfaturi si solutii pt toate categoriile de bugetari dupa cum se vede in comentariile pe care le face. Dupa ea toti sunt inutili. Dar sa o ajute Dumnezeu sa nu se imbolnaveasca, sa nu i ia foc bunurile, sa nu o insele nimeni si multe altele , pt ca i a trimis pe toti acasa. Dupa ea , potopul. A invatat o un bugetar sa scrie si sa citeasca dar altii nu mai au nevoie. Sfatul meu pt ea: ar fi bine sa comenteze punctual un subiect si sa mai puna in balanta si responsabilitatile celor pe care îi critica. Nu freaca toata lumea menta asa cum crede dumneaei.

  2. Saracii oameni bogati!Daca te gandesti ca multi dintre ei au faculatate facuta cu X-uri,si cu bani care habar nu au ce inseamna munca .Poate se va gasi cineva care sa faca o comparatie inte sistemul bugetar si cel privat.
    Domnilor guvernanti,munca adevarata e in sistemul privat,dar se pare ca nu conteaza daca un specialist la privat ia salariul minim pe economie,importat e ca cei ce stau mai mult degeaba sa fie stimulati financiar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.