Angajatorii au avut, în mare parte, grijă de salariaţii lor în cele două zile în care temperaturile au depăşit 39 de grade Celsius. Apa minerală, echipamentele de protecţie adecvate şi asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă au fost cele mai utilizate măsuri de către angajatori pentru ca salariaţii să nu sufere din cauza caniculei în timp ce muncesc. Inspectorii de muncă au efectuat, în cele două zile dogoritoare, verificări la angajatori şi au constatat că marea majoritate a acestora şi-au protejat salariaţii.
„Verificările au scos în evidenţă faptul că, în general, angajatorii au aplicat măsurile impuse de lege pentru a-şi proteja salariaţii în cele două zile când au fost înregistrate temperaturi extreme. Inspectorii de muncă au aplicat, acolo unde a fost cazul, şi măsuri de remediere a deficienţelor, fără a aplica amenzi“, a declarat Nicolae Hârlea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ.
Pe de altă parte, în cele două zile cani-culare comisarii pentru protecţia consumatorilor au verificat comercianţii din judeţ, axându-se în principal pe cei din zona rurală. Ei au controlat în special produsele alimentare şi băuturile care, din cauză că nu sunt depozitate corespunzător şi sunt ţinute în căldură, îşi pot schimba caracteristicile şi pot deveni periculoase pentru sănătate, chiar dacă se încadrează în termenele de valabilitate. Comisarii încă nu au finalizat controalele. Autorităţile au declarat că aceste verificări continuă în perioada următoare la comercianţii din pieţe şi oboare, dar şi la cei din mediul urban.
(Natalia RÎŞTEI)




[…] Angajatorii au avut, în mare parte, grijă de salariaţii lor în cele două zile în care temperaturile au depăşit 39 de grade Celsius. Apa minerală, echipamentele de protecţie adecvate şi asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă au fost cele http://192.185.14.33/~mduje32/salariatii-au-trecut-cu-bine-de-zilele-toride-comerciantii-nu/ […]