13.9 C
Piatra Neamț
luni, aprilie 28, 2025
AcasăSocial„Rugă pentru părinţi“ la Căminul pentru persoane vârstnice Roznov

„Rugă pentru părinţi“ la Căminul pentru persoane vârstnice Roznov

Date:

Reprezentanţii Parohiei „Sfinţii Voievozi“ din Săvineşti, în parteneriat cu membrii Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ – filiala Săvineşti, au derulat zilele trecute acţiunea social-filantropică „Rugă pentru părinţi“. Astfel, în cea de-a treia zi de Crăciun, voluntarii fundaţiei săvineştene împreună cu alţi credincioşi care sprijină constant acţiunile sociale ale parohiei au mers în vizită la persoanele asistate din cadrul Căminului pentru persoane vârstnice Roznov. Întâlnirea a avut loc sub îndrumarea preotului paroh Petru Munteanu şi a avut drept scop oferirea unei oaze de lumină în sufletele persoanelor vârstnice: „Ca în fiecare an, ne-am adunat de Sfântul Ştefan la Căminul pentru persoane vârstnice din Roznov pentru a le aduce un zâmbet, o bucurie şi o rază de speranţă tuturor celor de aici. Venim cu drag de fiecare dată şi încercăm să stăm de vorbă cu ei cât mai mult timp, să le oferim prilejul de a mai socializa. Ajutaţi de voluntarii noştri şi de către alţi credincioşi ai parohiei am reuşit să adunăm numeroase daruri, apro-ximativ 70 de pachete cu dulciuri, prăjituri, sucuri şi fructe. Ne-am bucurat că şi în acest an am reuşit să derulăm acţiunea aceasta şi menţionăm că vom reveni cu drag ori de câte ori va fi nevoie“, a spus Agafia Roşu, asistent social în cadrul Parohiei „Sfinţii Voievozi“ din Săvineşti.

Bătrânii au ascultat cu drag şi muzica cvartetului „Festivo“ din Bacău. Membrii acestuia au răspuns invitaţiei părintelui paroh Petru Munteanu de a se alătura acestei acţiuni umanitare şi de a colinda cei 50 de asistaţi din cadrul acestui cămin.

Acţiunea a fost sprijinită şi de Augusta Jumanca, preşedintele Asociaţiei Umanitare „Ursula Honeck“ din Piatra-Neamţ şi de numeroşi credincioşi care, în prag de sărbători, nu au uitat de cei cu care soarta nu a fost foarte generoasă. (Sabina DAMIAN)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.