l Alexandra Veliche era în maşina prietenului ei ieşean l autoturismul a fost izbit de bolidul avocatului Victor Ion Axinte l acesta avea o alcoolemie de aproape 2‰ l în urma impactului, şoferul vehiculului lovit (Lucian Vieriu) a murit, iar prietena acestuia din Roman este în stare extrem de gravă l şoferul vinovat a fost arestat
O tânără în vârstă de 26 de ani, din municipiul Roman, este în moarte cerebrală în urma unui grav accident comis de un avocat ieşean, în seara de 22 martie, la Iaşi. Este vorba despre Alexandra Veliche, care se afla în maşina prietenului ei (ieşeanul Lucian Vieriu, de 36 de ani); acesta din urmă decedând la impact. Conform medicilor de la Spitalul „Sfântul Spiridon“, pacienta este supravegheată în secţia clinică ATI, fiind intubată şi ventilată mecanic. „Investigaţiile au arătat că tânăra prezenta o hemoragie abdominală şi alta cerebrală. Ea a fost consultată de neurochirurg, care a recomandat să nu fie operată. Colegii de la chirurgie generală au intrat cu pacienta în sală să vadă care este sursa sângerării. Pacienta rămâne în ATI cu prognostic rezervat“, a declarat profesorul Diana Cimpoeş u, medicul şef al UPU-SMURD Iaşi. Impact fatal Nenorocirea s-a petrecut din cauza avocatului Victor Ion Axinte (26 de ani), care s-a urcat beat la volan şi a spulberat pur şi simplu, din spate, un vehicul care tocmai plecase de la semafor, la Granit, pe bulevardul Socola. Poliţiştii au stabilit că Axinte şi iubita sa, o tânără de origine basarabeană, au petrecut la Pensiunea „La Cumătru“, fosta „Casa Livaki“, situată pe şoseaua Bucium, vizavi de blocurile ANL Socola. Cei doi au sărbătorit ziua de naştere a unui prieten şi, după ora 23, au decis să plece spre casă. Avocatul se afla în stare avansată de ebrietate, motiv pentru care prietenii săi au insistat ca acesta să nu urce la volan. Au chemat chiar şi un taxi la local, însă, până ca taximetrul să ajungă, Axinte şi iubita sa s-au urcat în maşina Toyota Corolla a acestuia şi au plecat. La ora 23.22, maşina în care cei doi se aflau a fost surprinsă de camerele de supraveghere de pe bulevardul Socola circulând cu viteză foarte mare. După pasarela Bucium, în faţa vehiculului condus de Axinte tocmai plecase de la semafor, după ce a aşteptat culoarea verde, o maşina Toyota Auris condus de Vieriu. În dreapta sa se afla romaşcanca Veliche. Autoturismul acestora a fost izbit de cel condus de avocatul care nici nu a schiţat frânarea. În urma impactului, Toyota Auris a ajuns pe contrasens şi a lovit un taxi Dacia Logan, al cărui şofer a fost şi el rănit uşor. După ce martorii au sunat la 112, la faţa locului au ajuns atât medicii, poliţiştii, dar şi un echipaj de descarcerare. Lucian Vieriu nu a mai putut fi salvat, în timp ce iubita acestuia a fost găsită în viaţă, fiind transportată la spital în stare foarte gravă, dar intrând în moarte cerebrală. Oamenii legii au descoperit că acul vitezometrului la maşina avocatului s-a oprit la viteza de 155 km/h. Avocatul, care avea o alcoolemie de aproape 2‰, a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului, ucidere şi vătămare corporală din culpă. (Mihai SAVA)