Judecătorii l-au condamnat pe târgnemţeanul George Aanei (poreclit „Bulă“), în vârstă de 40 de ani, la doi ani şi o lună de închisoare cu executare, pentru lovirea unei tinere, tulburarea ordinii publice şi ultraj contra bunelor moravuri. Victima individului a fost localnica Denisa Bianca Peiu. Conform sentinţei, în ziua de 4 mai 2021, „Bulă“ era sub influenţa băuturilor alcoolice, a luat-o la bătaie pe tânără pe o stradă din oraş, după care s-a dezbrăcat şi a făcut scene obscene. De asemenea, el a făcut mai multe acte de exhibiţionism.
„Bulă“ a mai fost condamnat anul trecut la un an, nouă luni şi 32 de zile de închisoare pentru refuz recoltare probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. El este recidivist şi, în 2021, a primit o altă condamnare de patru ani şi 235 de zile, pentru tulburarea ordinii publice.
În acelaşi dosar, tot pentru scandal, prietenul său Iulian Dan Amătăsoaei (39 de ani) a primit doi ani, patru luni şi nouă zile (rest dintr-o altă pedeapsă), în acelaşi regim. Faptele celor doi s-au petrecut pe 21 octombrie 2018, într-un bar din oraş unde „Bulă“ fiind beat, împreună cu Amătăsoaei, a început să arunce cu scaune, mese şi pahare spre ceilalţi consumatori. Oamenii s-au speriat şi au sunat la 112, dar când au ajuns forţele de ordine scandalagiii dispăruseră. În urma evenimentelor au fost distruse mai multe bunuri, printre care şi o uşă.
George Aanei are mai multe dosare pe rolul instanţei, a bătut câţiva oameni şi a făcut scandal în aproape toate barurile din Târgu-Neamţ. În unele cazuri patronii nu au mai depus plângere la Poliţie, temându-se că după aceea vor avea din nou de-a face cu individul, care va reveni să se răzbune. El a şi fost arestat o perioadă, după ce a lovit „din senin“ o localnică, iar aceasta l-a reclamat. Totodată, acesta are mai multe condamnări pentru tot felul de fapte, de la încălcarea normelor de convieţuire socială până la contrabandă cu ţigări.(Mihai SAVA)



