A fost nevoie de câteva vizite din partea şefului Consiliului Judeţean Neamţ şi câteva articole în presă ca lucrările de la Colegiul Tehnologic „Ştefan Cel Mare“ să se încadreze în grafic.
Constantin Iacoban, preşedintele executivului nemţean a mers la faţa locului de curând şi a constatat că în proiectul „Reabilitarea şi modernizarea Liceului Tehnologic Special Ştefan cel Mare“ au fost recuparate semnificativ din întârzierile înregistrate, iar, după cum a declarat acesta, până la finalizarea lucrărilor nu mai este mult „Am făcut o vizită pe şantierul de la Liceul din Ştefan cel Mare şi sunt mulţumit de ceea ce am găsit acum, compa-rativ cu ce era în urmă cu câteva săptămâni, când se înregistrau întârzieri foarte mari. Vremea a fost favorabilă executării lucrărilor de construire şi am insistat să se urgenteze treaba, pentru că riscam să pierdem finanţarea, dacă nu respectam termenul limită de încheiere a proiectului, care este decembrie 2015. Acum, când mai e puţin de treabă, în special la interior, ne putem declara optimişti în legătură cu acest mare proiect din judeţ, pentru că ne vom încadra în termen. Mă bucură foarte mult faptul că nişte copii cu nevoi speciale vor beneficia de condiţii foarte bune de cazare, masă şi de pregătire şcolară. Datorită impactului pe care îl va avea, acest proiect i-a adus Consiliului Judeţean Neamţ un premiu la Gala Premiilor de Excelenţă în Administraţie“, a declarat Constantin Iacoban.
Proiectul are o valoare de 25.486.365,96 de lei, din care 19.495.342 lei reprezintă cofinanţarea nerambursabilă, 1.112.009,88 lei este contribuţia Consiliului Judeţean, iar 4.879.014 lei reprezintă TVA. Durata de implementare este de 28 de luni, din august 2013 până în decembrie 2015.
Prin proiect se urmăreşte construirea unei săli de sport cu o suprafaţă de 777 de metri pătraţi; reabilitarea şi modernizarea a trei corpuri de clădire (cantină, şcoală şi internat) şi a centralei termice; amenajarea unui teren de sport exterior, cu o suprafaţă de 510 metri pătraţi; amenajarea unui teren de socializare-recreere şi joacă în aer liber cu o suprafaţă de 300 de metri pătraţi; asigurarea de mobilier pentru sălile de clasă, camerele de cazare, sala de mese, bucătărie, ateliere şi cabinete de specia-litate, sală de sport şi spaţii de socializare; asi-gurarea de echipamente IT şi softuri specia-lizate, cu materiale de instruire multimedia şi programe informatice de gestionare a activităţii specifice; echipamente speciale de recuperare a beneficiarilor şcolii; material didactic; echipamente pentru dotarea bucătăriei, sălii de mese şi a spălătoriei şi dotări şi echipamente pentru sala de sport.
„Vom reuşi, prin proiect, să dezvoltăm infrastructura de învăţământ profesional şi tehnic la Liceul Tehnologic Special din comuna Ştefan cel Mare, în vederea transformării acestei unităţi de învăţământ în campus preuniversitar pentru învăţământ profesional şi tehnic“, a mai declarat Constantin Iacoban.
(A.N.)