Neatenţia în conducere a dus la producerea unui grav accident, luni după-amiază, în satul Căciuleşti (al comunei Girov). Evenimentul rutier a avut loc pe la ora 15, în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti.
Un localnic în vârstă de 23 de ani conducea o maşină pe Drumul Judeţean 156 A, dinspre Dobreni către casă, şi s-a izbit în tractorul din faţă (care tracta o balotieră). La volanul acestuia se afla un consătean (42 de ani), iar pe caroseria tractorului era alt localnic (57 de ani). Impactul a fost atât de puternic încât pasagerul a fost aruncat în şanţ, rămânând inconştient.
La locul incidentului s-au deplasat pompierii (cu o autospecială pentru descarcerare, o maşină de stingere cu module pentru descarcerare şi prim ajutor), SMURD-ul şi două ambulanţe. Pasagerul căzut de pe tractor a fost îngrijit de paramedici şi transportat apoi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ. Acolo au ajuns şi cei doi şoferi, care suferiseră mai multe traumatisme. Pompierii au acţionat pentru asigurarea măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor, iar apoi au curăţat carosabilul. Conducătorii auto implicaţi în accident nu băuseră alcool. În urma evenimentului, traficul rutier în zonă a fost blocat pe ambele sensuri aproximativ o oră. Oamenii legii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.
(Mihai SAVA)



