Acasă Administratie Radiotelegrafistul Ianis Scutaru este sportivul anului

Radiotelegrafistul Ianis Scutaru este sportivul anului

2390
0
DISTRIBUIȚI

Sportul nemţean de performanţă şi-a desemnat cei mai valoroşi sportivi şi antrenori pe anul 2021. Fără să prezinte o anume ierarhie bazată pe punctele şi rezultatele realizate în competiţii, oficialii Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Neamţ au realizat clasamentul pe discipline sportive. O ierarhie din care lipseşte fotbalul la teren de iarbă, dar care are premianţi jucătorii de la futsal.

Secţia de lupte greco-romane de la CS Ceahlăul îi are ca reprezentanţi pe Gabriel Stan (antrenor Ion Purcariu), iar de la CA Roman pe Irina Margaş (antr. Mihaela Obreja). Gabriel Stan a reuşit o clasare pe locul III la secţiunea juniorilor II în cadrul Campionatului European Under 15 de la Sofia. La rândul ei, Mihaela Obreja  este deţinătoare a titlului mondial la junioare I în concursul pe nisip (Constanţa, România), respectiv un loc II la juniori I, în Campionatul European (Grecia).

Atletismul are reprezentare şi în acest an în gala sportului nemţean. Elevă a antrenorului Emilian Floroiu în cadrul CA Roman, Corina Elena Pântea a obţinut un loc II la categoria junioarelor I, în cadrul Campionatului Balcanic  U20 din Turcia, în luna iunie.

Premiantă şi în acest an de la CS Ceahlăul este atleta Irina Bordeanu. Sportiva pregătită de profesoara Iulia Negură Olteanu a reuşit să obţină un loc III la nivel de junioare I, în Campionatul Balcanic de alergare montană  (Cluj, pe 11 aprilie).

Altădată campion în galele sportului nemţean, canotajul este reprezentat în 2021 doar de Georgiana Blanariu în ierarhie. Elevă a antrenoarei Valeria Cătescu a obţinut un loc II la Campionartul Balcanic de junioare II, în Macedonia. Radioamatorismul de la CS Ceahlăul pare să fie, din nou, campion în numărul medaliilor adjudecate pe plan internaţional, în acest an calendaristic. Împreună cu antrenorul Gheorghe Paisa (medaliat şi el), premianţi în gala performerilor nemţeni au fost anunţaţi sportivii: Gabriela Veronica Cojocaru, Ianis Alexandru Scutaru, Lucian Constantin Cojocaru. Rezultatele acestora au însemnat clasarea pe locurile I, II, III, IV şi V în concursurile de juniori şi seniori: Campionat Balcanic (Albania), Cupa Europei şi Campionatul Mondial (Muntenegru) şi Statele Unite.

Pentru secţia artele marţiale, reprezentanţii Direcţiei pentru Sport a Judeţului Neamţ au fost nevoiţi să împartă premii către mai multe cluburi. CS Ashihara Piatra-Neamţ (profesor George Iacoboaia) a fost reprezentat de sportivii Cezar Mihălcuţ, Robert Cîtia şi Rareş Creţu. Aceştia s-au remarcat în cadrul Campionatului Mondial, organizat în luna noiembrie, la Bucureşti, prin clasarea pe locurile I, II şi III la secţiunea juniorilor. Remarcaţi au fost şi performerii de la ACS Bassai-Dai Piatra-Neamţ, copordonaţi de antrenorul Mihail-Ilarian Popa. Fraţii Denis Andrei Alexandru  şi Darius Georgian Alexandru au obţinut medaliile de argint şi de bronz în cadrul Campionatului Mondial de Karate WUKF din septembrie, Cluj-Napoca.

Abonat şi în acest an la premiile galei sportului nemţean a rămas şi clubul BAO din Roman. Gruparea condusă de antrenorul Mihai Cristea a avut clasări pe podiumurile de premiere la Campionatul Mondial de Qwan Ki Do(luna octombrie), în secţiunile juniori prin sportivii: Radu Mihai Cozma, Georgian Gherhel, Maria Leahu, Gabriel Moisei, respectiv Ştefan Poeată.

O altă grupare cu specific arte marţiale aflată pe lista premianţilor Galei Sportului Neamţ din anul 2021 este Geido Dojo Zăneşti. Dintre karateca pregătiţi de instructorul Nicolae Costin s-au remarcat Ana Anastasia Costin, Andrada Brânduşa Bran, Cristian Capşa, Ştefan Alexandru Plăcintă. Sportivii CS Geido-Dojo Zăneşti au urcat pe podiumul de premiere la Campionatul Mondial de Asihara Karate (Bucurepti, noiembrie 2021) pentru a-şi primi medaliile locurile I şi III la nivel de juniori.

O altă secţiune premiantă în finele sezonului de faţă este cea de fitness şi culturism, categorie unde Bogdan Ene a terminat medaliat pentru locul III la nivelul juniorilor I (categoria ^ 178 cm) în Campionatul Balcanic. Elevul antrenorului Gligor Mosor de la CS SteelMan Tg. Neamţ a reprezentat judeţul la Campionatul Balcanic Men’s Physique, în luna iunie, la Drobeta Turnu Severin.

Premiile speciale acordate de reprezentanţii DJST Neamţ în anul sportiv 2021 s-au îndreptat spre profesorii Adriana şi Răzvan Caba (LPS Piatra-Neamţ). Cei doi cunoscuţi antrenori au obţinut Premiul „Viorel Roşioru“ pentru obţinerea locului IV la categoria juniorilor I cu echipa de juniori I în Campionatul Naţional. Tot de premiii speciale s-au bucurat şi cei trei jucători ai formaţiei Futsal Ceahlăul: Vasilică Pruteanu, Andrei Crudu şi Darius Roca. Aceştia au impresionat prin convocările multiple la lotul naţional Under 19 al României.

Ultimul premiu special l-au adjudecat jucătoarele de fotbal feminin componente ale echipei Vulpiţele Galbene Roman. Formaţia înscrisă la nivelul campionatului Ligii a II-a interne este coordonată de preşedintele Adelin Tălmăcel şi pregătită de profesorul Vlăduţ Tomescu.

Badmintonul şi-a făcut şi el loc în lista premianţilor anului sportiv 2021. Recompensa îl vizează pe Dragoş Gabriel Niţă de la ACS Andriany Piatra-Neamţ. Elevul profesorului Andrei Ursache a urcat pe podiumul de premiere la concursurile (Under 15) din Ungaria, Croaţia şi Bulgaria pentru locurile II şi III la nivel de juniori II.

Hipismul este reprezentat şi în acest final de an la Gala Sportului Nemţean de pietreanul Ioan Lucian Banciu. Antrenat de Brânduşa Banciu, acesta a obţinut un loc II cu echipa de seniori în cadrul Campionatului Balcanic de anduranţă ecvestră de la Buftea (septembrie).

Reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Neamţ au ales şi fericitul câştigător al Premiului „fair-Play“ în acest an sportiv 2021. Acesta este Damian Şerban, componnet al Liceului cu Program Sportiv din Piatra-Neamţ. În timpul unui meci el a lovit o fată, iar după terminarea acelei partide i-a oferit domnişoarei un trandafir, în semn de scuze pentru gestul său.

(C.A.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.