Radarul neiscripţionat al Poliţiei, lovit de o cisternă

Data:

O cunoscută autospecială a Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP), care acţionează ca radar neinscripţionat, a fost lovită de o autocisternă în sensul giratoriul de la brădet, pe strada Dimitrie Leonida din municipiul Piatra-Neamţ. Evenimentul s-a petrecut joi la ora 13.20, în următoarele împrejurări. Cisterna era condusă de un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Dămuc. El a intrat în giratoriu de pe banda II, ocupând şi prima bandă pe care se afla autoturismul Audi înmatriculat VWH, care funcţionează în regim de radr la Serviciul Poliţiei Rutiere. După impact, şoferul cisternei şi-a continuat drumul, fiind oprit ulterior de oamenii legii. „În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale. Ambii conducători auto au fost verificaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Conducătorul autocisternei a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 580 de lei“, a declarat inspectorul Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al IJP.
(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

S-a izbit cu maşina într-un autobuz

Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din...

Controale la centura de siguranţă

În această săptămână, poliţiştii rutieri acţionează pentru impunerea folosirii...

Rătăciţi de GPS

Trei turişti din Bistriţa Năsăud, care voiau să ajungă...