Publiserv are un nou director interimar

Data:

După nici trei luni de la numirea ca director general interimar al firmei Publiserv SA Piatra-Neamţ, Cristian-Cosmin Miloiu a renunţat la mandat.

Drept urmare, Consiliul de Administraţie al societăţii comerciale Publiserv SA, format din Lidia Avădănei, Mihai Vartic, Silviu Ciurea şi Claudiu Pantază, l-a numit pe Victor Petcu Movilă drept director general interimar.

Cristian-Cosmin Miloiu a fost desemnat director general adjunct, tot interimar.

Petcu Victor Movilă a venit la Publiserv în acest an, de la Compania judeţeană ApaServ – în cadrul căreia a ocupat funcţiile de director comercial (2011 – 2017 şi 2017 – 2022), director general interimar (în 2017) şi de şef al Compartimentului de resurse umane (2022-2025).

În trecut, el a mai fost director comercial (între 2000 şi 2004), apoi director general (2004 – 2007) al firmei Zimca SA.

Victor Petcu Movilă este absolvent al Facultăţii de Educaţie fizică din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ Iaşi (1996), absolvent al Academiei de Studii Economice Bucureşti (2019), şi a obţinu un master în management la Universitatea „George Bacovia“ din Bacău (2021).

(Liviu ILIE)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Tăinuitor dus la puşcărie

Miercuri, poliţiştii Secţiei Rurale Săbăoani l-au depistat, în comuna...

Hală făcută scrum

De la un fierăstrău electric utilizat incorect, miercuri seară,...

Accident cu trei răniţi la Ştefan cel Mare

Marţi după-amiază, în comuna Ştefan cel Mare, a avut...