11.3 C
Piatra Neamț
duminică, noiembrie 9, 2025
AcasăEvenimentProtest spontan în faţa Prefecturii

Protest spontan în faţa Prefecturii

Date:

l mai mulţi nemţeni care aşteaptă de zile bune paşapoartele au protestat în faţa Prefecturii şi au discutat cu Niculina Dobrilă

Aproape 20 de persoane care doreau să plece în străinătate şi aveau nevoie de paşapoarte „urgent“ au ajuns să protesteze, ieri, în faţa Prefecturii Neamţ.

Oamenii s-au declarat extrem de nemulţumiţi că au aşteptat ore în şir la ghişeele de la Paşapoarte, începând de la primele ore ale dimineţii, dar nu au fost primiţi.

Unii spuneam că au ajuns şi au luat bilete de ordine la ora 6.00, dar chiar şi aşa nu au putut depune documentele. Ei au mai susţinut că în momentul în care au încercat să le explice funcţionarilor de ce au venit şi de ce doresc paşapoartele la urgenţă au fost îndrumaţi să părăsească incinta, ba mai mult, la un anumit moment au fost chemaţi jandarmii care păzesc instituţia.

Trei reprezentanţi ai protestatarilor au ajuns          să-şi spună ofurile chiar prefectului Niculina Dobrilă. Ei i-au explicat că au afaceri, angajaţi de care trebuie să aibă grijă sau că au bilete de avion cumpărate deja.

Niculina Dobrilă a explicat protestatarilor că numărul angajaţilor de la acest serviciu este mult prea mic faţă de organigrama normală, că în 2010 erau 21 de angajaţi care deserveau publicul, iar acum sunt doar 14. Ea a mai spus că a semnalat aceste aspecte celor de la minister, dar, cel puţin până la acest moment nu a fost găsită o soluţie.

O greşeală a celor care scriu liste de aşteptare în miez de noapte la paşapoarte este că ei trec câte o persoană ca reprezentant al familiei, iar când cer acte, cer pentru mai multe. Aceste detalii se regăsesc la intrarea în acest serviciu, afişate vizibil, dar foarte puţini le citesc.

Alt motiv pentru care acest serviciu nu funcţionează la capacitate maximă este că ghişeul de la Roman este deschis doar lunea, iar la Piatra-Neamţ la cele două ghişee se eliberează, zilnic, aproape 55 de paşapoarte.

Oamenii au plecat aşa cum au venit, iar mulţi dintre ei se pregăteau de încă o noapte albă în faţă la Paşapoarte.

(A.N.)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.