Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a explicat, ieri, situaţia investiţiilor în cadrul societăţilor comerciale subordonate instituţiei, prilej cu care s-a aplecat ceva mai atent asupra situaţiei lucrărilor din proiectul de apă şi canalizare.
Preşedintele a dorit să atragă atenţia celor care gestionează proiectul că sunt contracte (a dat exemplu pe cel de la Roman) în care procentul de realizare a lucrărilor este de doar 20% cu un procent de acoperire a plăţilor de 14%.
„Lucrări întârziate sunt şi la Târgu-Neamţ, la Bicaz sau la Roznov. Fac un apel pe această cale pentru ca cei care gestionează aceste proiecte să ia în serios problema execuţiei lucrărilor şi a încadrării acestora în termenele stabilite prin contracte. Fac apel la constructori pentru că au semnat nişte contracte şi au nişte răspunderi. Poate nu înţeleg angajamentele pecuniare pe care le au sau poate ar trebui să vedem cum s-au angajat la anumite lucrări pe care nu le-au realizat“, a atras atenţia Constantin Iacoban.
Legat de proiectul de extindere a reţelelor de apă în zonele cu locuinţe individuale, preşedintele a apreciat că pentru unii dintre cei care trebuie acum să se racordeze la reţea, costurile pentru racordurile din ceramică sunt între 1.600 de lei şi 2.000 de lei.
Apoi a ajuns şi la una dintre cele mai dificile probleme ce trebuie rezolvate pentru ca proiectul de apă şi canal să continue – lucrările de pe strada Petru Movilă. Aici, Iacoban a enumerat cele trei variante posibile prin care se poate realiza lucrarea şi care sunt de a interveni pe toată suprafaţa de asfalt, cu subtraversări cu foraj şi pe trotuar. „Varianta care prevede intervenţia pe trotuar este cea mai costisitoare, dar soluţia este numai la cei care au făcut proiectarea. Ei trebuie să-şi asume, deoarece ei sunt cei care nu au prins în calcul proiectul primăriei de a reface această bucată de drum. E greu ca cineva de la Primăria Piatra Neamţ să dea aviz de începere a lucrărilor în condiţiile în care riscă corecţii şi pierderea garanţiei la lucrare“, a spus Constantin Iacoban.
Soluţiile şi costurile pentru intervenţiile posibile pe strada Petru Movilă au fost deja expuse consilierilor. Este vorba de trei soluţii: două în care s-ar găuri asfaltul în 12 locuri cu incizii de 2,5 metri sau de 5,5 metri, prima costând 4,1 milioane de lei iar a doua 8,3 milioane de lei. A treia soluţie are două variante care necesită refacerea asfaltului pe toate cele patru benzi şi care, în funcţie de varianta aleasă, poate costa 5,1 milioane de lei sau 7,3 milioane de lei.
În schimb, drumul care va fi tăiat sau găurit a costat 16.978.836, 23 lei, din care contribuţia Uniunii Europene a fost 12.375.420,06 lei, contribuţia Guvernului României – 1.645.287,06 lei, iar contribuţia municipiului Piatra-Neamţ – 2.958.129,11 lei. (Alex NECHITA)