Proiect de acoperire a albiei pârâului Cuejdi

Data:

 

Conducerea Primăriei Piatra-Neamţ şi-a mai trecut un proiect pe lista de investiţii realizate din fonduri europene. Proiectul face referire la acoperirea integrală a pârâului Cuejdi, în completarea platformei realizate în zona Unic. Acest subiect a făcut obiectul unei şedinţe convocate de primarul Dragoş Chitic, la sediul primăriei, vineri dimineaţa. „Azi, a avut loc o nouă întâlnire a factorilor din primărie implicaţi în absorbţia fondurilor europene. În cadrul şedinţei am rediscutat proiectele pe care şi le-a propus primăria şi am stabilit detaliile pentru fiecare. La cele 12 proiecte propuse iniţial, am adăugat încă unul, prin care să continuăm acoperirea albiei pârâului Cuiejdi de o parte şi de alta a zonei deja amenajate. Încercăm să vedem de unde am putea obţine finanţare şi pentru acest proiect“, a declarat primarul Dragoş Chitic.

Primarul a trecut din nou în revistă toate celelalte 12 proiecte pe care primăria le are în vedere pentru perioada 2015 – 2020 şi de care se vor ocupa specialiştii din cadrul Direcţiei de Implementare a Proiectelor, ce au scopul de a întocmi dosarele pentru finanţare şi obţinerea, în final, banilor europeni. Alte două mari proiecte, aflate pe lista de priorităţi a oraşului, dezvoltarea infrastructurii de transport urban şi a iluminatului public, au fost discutate de reprezentanţii primăriei cu autorităţile judeţene şi conducerea E.On.

„La întâlnire a participat şi Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ. Prezenţa acestuia a fost necesară în legătură cu proiectul comun de extindere şi modernizare a infrastructurii de transport urban. În urma discuţiilor s-a conturat ideea unui parteneriat între Primăria Piatra-Neamţ, societatea Troleibuzul şi CJ Neamţ. De asemenea, la şedinţă a fost prezentă şi conducerea societăţii Troleibuzul, la care am găsit deschidere pentru realizarea proiectului de înlocuire a sistemului de iluminat public, având în vedere faptul că o parte din stâlpi aparţin CJ Neamţ şi sunt daţi în concesiune societăţii Troleibuzul. La şedinţă au fost prezenţi şi reprezentanţi ai E.On şi ai firmei Luxten care şi-au exprimat sprijinul pentru implementarea în municipiul Piatra-Neamţ a proiectului de extindere iluminat public“, a declarat primarul Dragoş Chitic.

Printre priorităţile stabilite pentru viitorul apropiat al municipiului Piatra-Neamţ sunt: reconstrucţia Pieţei Centrale, creşterea eficienţei Poliţiei Locale, reabilitarea străzilor din zonele Dărmăneşti, Văleni, Sarata, Valea Viei şi Vânători; realizarea unui traseu de aproximativ 12 kilometri de piste pentru biciclişti în Piatra-Neamţ; realizarea unui sistem modern de supraveghere şi monitorizare video o principalelor artere din municipiu; reabilitarea şi modernizarea clădirilor publice din Piatra-Neamţ care au nevoie de astfel de lucrări.

(Ioana CALIŢCHO)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Axialul, acoperit de aluviuni după ploile din ultima perioadă

În urma precipitaţiilor abundente din ultima săptămână, unele porţiuni...

Patru ore de luptă cu flăcările la Ion Creangă

Din cauza unui coş de fum deteriorat, în dimineaţa...