l au preferat să se întâlnească cu prefectul, în loc să picheteze
Deşi nu sunt deloc mulţumiţi de condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea, principalele probleme fiind legate de salarizare, de finanţarea învăţământului, dar şi de condiţiile de lucru, salariaţii din şcoli au decis să amâne protestele pe care le anunţaseră încă de acum o lună. Ieri, 2 octombrie, în faţa Prefecturii ar fi trebuit să se adune profesori din întregul judeţ. N-a mai fost aşa, deoarece liderii de sindicat au apelat la o soluţie mai puţin de-ranjantă.
„Am decis să nu mai chemăm colegii în stradă. În schimb, are loc, de la ora 15.30, o întâlnire a membrilor Consiliului Judeţean al Sindicatului Liber din Învăţământ Neamţ cu prefectul Vasile Panaite. Acestuia îi vor fi prezentate, în detaliu, revendicările salariaţilor din învăţământul preuniversitar. Pentru ca, mai departe, să le transmită guvernanţilor de la Bucureşti. Dacă, timp de o lună, nu se va întâmpla nimic în favoarea noastră, în noiembrie vom da startul protestelor“, a explicat Gabriela Grigore – se-cretarul general al Sindicatului Liber din Învăţământ Neamţ.
În esenţă, lista de revendicări care a fost înaintată ieri prefectului de Neamţ cuprinde aceleaşi puncte anunţate încă dinaintea începerii anului şcolar. Membrii de sindicat reclamă faptul că sporurile salariale se calculează prin raportare la salariile de bază de anul trecut, ceea ce conduce la obţinerea unor venituri salariale mai mici decât ar trebui de fapt. Ei mai sunt nemulţumiţi de faptul că Executivul nu a cuprins în Legea bugetului de stat pentru anul 2017 sumele necesare pentru plata sentinţelor judecătoreşti, în conformitate cu prevederile legale de eşalonare a plăţii acestor sentinţe (în medie, fiecare angajat ar trebui să primească vreo 5.000 de lei).
O altă mare nemulţumire a profesorilor, dar şi a salariaţilor cu funcţii nedidactice este legată de faptul că mulţi dintre ei sunt nevoiţi să achite din propriile buzunare contravaloarea exa-menelor medicale obligatorii. Conform legii, aceste analize trebuie suportate de angajatori, adică de şcoli – care erau obligate să prindă în bugetele proprii de ve-nituri şi cheltuieli costurile pentru aceste analize. În realitate nu se întâmplă aşa, multe dintre şcoli omiţând an de an să aloce sume cu această destinaţie. Acest fapt este văzut de reprezentanţii salariaţilor drept un abuz.
(Liviu ILIE)
Sindicatele din învățământ au fost mereu pesediste. O dovadă este și faptul că ministrul ,, Genunche” a fost mare lider de sindicat. Ploscă și camarila lui nu fac excepție. Întâlnirea cu prefectul e praf în ochii celor ce plătesc pentru traiul îmbelșugat al liderilor de sindicat.