l edilul cataloghează discursul senatoarei drept „intoxicare a spaţiului public“ l totodată, acesta spune că e de acord cu licitaţia pentru găsirea unui nou administrator la piaţă
La o zi după declaraţiile senatoarei PSD Emilia Arcan, privitoare la incendierea intenţionată a Pieţei Centrale din Piatra-Neamţ, în încercarea de a se acoperi unele ilegalităţi comise în trecut la societatea care o administra (CMI Urban), primarul Dragoş Chitic a reacţionat. În cadrul unei conferinţe de presă, acesta a spus că este inadmisibil ca un demnitar să aducă astfel de acuzaţii, fără a avea argumente clare.
„Un demnitar al statului român face nişte afirmaţii de-a dreptul halucinante. Ne spune doamna senator în conferinţă de presă că «acolo a fost spălare de bani sută la sută. Focul a fost pus intenţionat» Am citat declaraţia doamnei senator. Eu, personal, am rămaş şocat când am văzut această declaraţie. Îi solicit public doamnei, dacă are informaţii pe care noi nu le ştim, să le spună public. Dacă nu o face, solicit instituţiilor responsabile ale statului, plecând de la declaraţiile făcute de un demnitar, să cerceteze ceea ce s-a întâmplat acolo şi să ne spună şi nouă care este adevărul.(…) În acest moment există rapoarte publice care dau ca şi cauză a incendiului un scurtcircuit. Asta este ceea ce instituţiile abilitate ne spun, şi semnează pentru aceste lucruri. Este inadmisibil să ieşim cu astfel de declaraţii dacă nu avem dovezi sau argumente“, a declarat primarul Dragoş Chitic.
Totodată, edilul spune că la momentul incendiului, la conducerea societăţii care administra piaţa era un membru PSD – şi anume Ioan Fiterău.
„Piaţa a ars în noaptea de 19 spre 20 iulie 2014. În acea perioadă eu nu eram la conducerea primăriei Piatra-Neamţ. În acea perioadă PSD avea viceprimar care răspundea de societatea Urban (n.r. Aurelia Simionică) şi care îşi pusese director acolo un membru marcant al PSD. Mai mult, CA-ul din acel moment al firmei avea în componenţă trei membri ai Partidului Social Democrat sau cu legături în acest partid. Ce reprezintă declaraţia doamnei senator? Autodenunţ pentru PSD?“, a spus edilul.
Fiind acuzat că ţine morţiş să dea piaţa nouă spre administrare tot Urbanului, în cadrul aceleiaşi conferinţe primarul Chitic a mai declarat că e de acord cu varianta propusă de social-democraţi, de atribuire a noii pieţe prin licitaţie, către un alt administrator (altul decât CMI Urban).
„N-am spus niciodată că nu sunt de acord cu licitaţia. Dar vreau să înţelegem, ţinând cont de calendarul care trebuie parcurs pentru ca piaţa să ajungă să fie administrată; conform specialiştilor, singura soluţie pentru a o redeschide cât mai repede este transferul către Urban, acolo de unde a şi venit.(…) Imediat după, putem da o hotărâre de Consiliu Local prin care să declanşăm procedura de licitaţie“, a mai completat primarul.
Referitor la reproşurile ridicate de social-democraţi, cu privire la întârzierile în finalizarea construcţiei, primarul le-a demontat, demonstrând negru pe alb că cea care a cerut decalarea termenului a fost Compania Naţională de Investiţii – adică finanţatorul obiectivului.
În final, dacă se va ajunge la un consens în această direcţie, se va vedea la momentul potrivit. Cert este că, dincolo de declaraţiile politice (mai mult sau mai puţin grave) şi dincolo de eventualele interese ascunse, pietrenii au nevoie ca noul complex agro-alimentar să fie inaugurat. Un pas înainte tocmai a fost făcut, potrivit primarului: zilele trecute firma constructoare a cerut CNI să facă recepţia lucrărilor.
(Roxana ZAHARIA)



