Toate locurile de cazare în căminul de bătrâni administrat de primăria pietreană, de la Centrul Social „Pietricica“, sunt ocupate în acest moment. Nicio cerere nouă adresată primăriei, pentru obţinerea vreunui spaţiu de cazare, nu mai poate fi aprobată. Tristul adevăr este că doar în cazul decesului vreunuia dintre bătrânii rezidenţi se mai eliberează un loc şi poate fi rezolvată o cerere. În prezent, la Centrul Social „Pietricica“ îşi trăiesc ultimii ani ai vieţii 102 bătrâni din Piatra-Neamţ. Dar numărul cererilor aflate în aşteptare, la primărie, îl depăşeşte cu mult pe cel al beneficiarilor centrului. Sunt peste o sută. Autorităţile locale vor să extindă Centrul Social sau, dacă nu, să găsească o altă clădire în care să amenajeze tot un cămin de bătrâni, pentru a mai rezolva din cereri.
Săptămâna viitoare se va discuta, în şedinţa de Consiliu Local, despre această problemă şi se va aproba contribuţia lunară de întreţinere pentru persoanele vârstnice îngrijite în Centrul Social ‘’Pietricica“
„La Centrul Social «Pietricica», proiectul de hotărâre e legat de faptul că asistaţii trebuie să participe cu 60% din venituri. Pentru cei care nu au venituri, plătesc aparţinătorii. Prin HCL noi completăm suportarea costurilor neacoperite. În prezent, în Centru sunt 102 persoane cazate, dar cererile depăşesc cu mult numărul locurilor.
Noi ne dorim să facem o extindere sau să găsim o clădire nouă ce să se preteze unor astfel de activităţi. Am vrut să încheiem un parteneriat cu societatea civilă, dar nu s-a arătat nimeni interesat. Vom vedea cum vom rezolva şi această problemă, până obţinem finanţare, poate mai găsim o locaţie“, a declarat viceprimarul Aurelia Simionică.
(Ioana CALIŢCHO)