Parafarea unei înţelegeri între E.On şi Primăria Piatra-Neamţ, pe tema datoriilor ce trebuie să i le plătească instituţia pietreană, în ce mod şi în cât timp, este una din marile bătălii câştigate de primarul Dragoş Chitic. Acesta s-a trezit cu problema pe cap în decembrie 2014, chiar când abia preluase mandatul de primar interimar, iar de atunci şi până acum a încercat toate opţiunile pentru salvarea de la faliment a Primăriei Piatra-Neamţ, din cauza a vreo 58 de milioane de lei, cât datora firmei E.On pentru taxa „lipsă folosinţă teren“, impusă în anii 2005 – 2006. În acest moment, pe rolul instanţei mai sunt şase dosare având ca părţi implicate primăria şi E. On, dar singurul lucru cert este suspendarea executării silite împotriva administraţiei pietrene.
„Municipiul Piatra-Neamţ datorează nişte sume de bani către E.On, aceste debite sunt în faza de executare silită. Mai sunt şase dosare pe rol, dar executarea silită este suspendată de E.On. Prin încheierea tranzacţiei de plată a fost eliminat acest risc, iar pe toată perioada tranzacţiei de eşalonare la plată a debitelor nu se vor mai percepe dobânzi şi penalităţi. Se va realiza o economie de 10,6 milioane de lei, cuantumul de penalităţi la care a renunţat E.On, şi la care se adaugă 1,5 milioane de lei, dacă primăria achită cele 36 de rate în termen. Tranzacţia înseamnă 11,6 milioane de lei plătiţi în două rate (mai şi august) şi accesorii adăugate de 19,4 milioane de lei“, a declarat Florin Fecic, secretarul municipiului.
Până acum, primăria a plătit 23 de milioane de lei către E.On şi mai are de achitat vreo 31 de mi-lioane, în total.
„Noi am purtat cu E.On, din noiembrie 2014, negocieri în trei reprize: prima la sediul E.On de la Târgu-Mureş, în decembrie 2014, a doua la sediul primăriei iar ultima, acum două săptămâni, la sediul E.On de la Bucureşti. Negocierea cea mai importantă a fost la Bucureşti, când ne-am dus cu o propunere de nerefuzat, practic, şi am făcut o economie consistentă. Riscul mare era că E.On ar fi putut veni cu executarea silită, blocarea primăriei şi se putea ajunge la falimentul instituţiei dacă nu reuşeam eşalonarea“, a declarat primarul Dragoş Chitic.
Primăria cere bani Guvernului
Autorităţile locale solicită sprijin financiar de la Guvernul României, pentru a putea achita datoriile către compania E.On, în valoare de aproximativ 31 milioane de lei. Reprezentanţii primăriei pietrene speră ca cererea să aibă ecoul scontat, aşa cum s-a mai întâmplat şi în decembrie 2014, când Guvernul a scos din blocaj administraţia de la Piatra-Neamţ, oferind 26 milioane de lei pentru achitarea unei prime datorii către E.On, în valoare de 23 milioane de lei, pentru care-i fuseseră blocate conturile.
„Vom face o solicitare la Guvernul României pentru sprijinirea financiară a Primăriei Piatra-Neamţ, pentru faptul că avem foarte mare nevoie. Aşa cum ne-a mai ajutat Guvernul şi în decembrie 2014, sperăm că o va face din nou, fără să ţină cont de criterii politice“, a declarat primarul Dragoş Chitic.
Acesta a ţinut să precizeze, într-o conferinţă de presă, marţi, că sunt bani la bugetul local pentru achitarea unei prime tranşe către E.On, în valoare de 6 milioane de lei, dar că orice ajutor financiar este binevenit pentru continuarea dezvoltării oraşului şi a proiectelor propuse.
(Ioana CALIŢCHO)



