Preşedintele Consiliului Judeţean, Ionel Arsene: „Mi-aş dori să am mijloacele personale de a zidi din temelie o biserică“

Pentru un dialog cu Ionel Arsene, a fost nevoie de o programare din vreme. Am stat şi am aşteptat până s-au încheiat toate audienţele şi am găsit, în sfârşit, un om căruia îi arde pământul sub picioare. M-a întâmpinat privindu-şi ceasul de la mână şi am înţeles că trebuie să fiu concis, că dialogul nu va însemna şi acea latură de povestiri şi mici confidenţe prietenoase ca în cazul altor politicieni. Este surprinzătoare atitudinea sa, în contextul în care cam toţi politicienii au o relaţie cât se poate de prietenoasă cu reprezentanţii presei. Domnul Arsene nu este aşa. Încep cu vădită precipitare dialogul.

Rep.: –  Domnule preşedinte, vă rog să îmi permiteţi să începem acest dialog cu o întrebare abruptă. Pentru că sunteţi văzut des la evenimente religioase şi cred că toată lumea se întreabă: Chiar sunteţi credincios? Credeţi în Dumnezeu? Şi dacă da, de ce?

Ionel Arsene: Da, cred. Pur şi simplu, cred, nu-mi cereţi dovezi. Bătaia de cap în privinţa existenţei sau nu a Divinităţii nu face parte din preocupările mele. Sunt un om botezat, crescut în Biserica ortodoxă şi într-o casă unde erau icoane pe toţi pereţii dinspre răsărit.

Rep: – Ce credeţi despre atei?

Ionel Arsene: Să-i ajute Dumnezeu. Îmi pare rău de ei, eu ies din casă şi mă dau cu o cruce şi o rugăciune simplă în grija Domnului, ei se încred în ei înşişi. Ce să spun?

Rep: – Respectaţi, să înţeleg, tradiţiile şi cutuma religioasă?

Ionel Arsene: Pe cât îmi stă în puteri. Când am vreme, merg la slujbă şi la momentele importante ale comunităţii de credinţă din care fac parte. Nu sunt un cre-dincios practicant, habotnic, dar încerc să respect obiceiul şi tradiţia şi îi preţuiesc pe cei care îşi dau osteneala de a fi oameni ai Bisericii. Sunt două puteri şi legi care ţin lumea: a lui Dumnezeu şi ale statului. Cu tot modernismul şi ateismul lumii noastre, nu putem trece peste asta. Dacă ne-am rupe definitiv de tradiţie şi de credinţă, ar fi ca şi cum ne-am rupe de familie. Am deveni nişte înstrăinaţi. Omul fără Dumnezeu şi fără Bi-serică este om fără reper, obligat să găsească suport sufletesc în el însuşi, dar acest suport nu este de ajuns. Avem nevoie de cer şi rugăciune. Eu, cel puţin, am nevoie.

Rep: – Aş dori să mutăm cumva dialogul înspre calitatea dumneavoastră oficială de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ…

Ionel Arsene: De acord, nu văd nicio problemă.

Rep: – În această calitate, se vede că sprijiniţi Biserica Ortodoxă şi instituţia pe care o conduceţi a sprijinit financiar mai multe lăcaşuri de cult.

Ionel Arsene: Este adevărat. Am făcut tot ce am putut şi am fost de acord cu sprijinul financiar pentru multe proiecte de construcţii sau proiecte umanitare ale Bisericii. Şi o voi face şi pe mai departe, dacă vor fi posibilităţi financiare. Vedeţi dumneavoastră, aţi mutat discuţia spre calitatea mea oficială. Vă mărturisesc că nu ajut comunităţile religioase pentru a dobândi calitate de ctitor în ochii lui Dumnezeu şi ai Bisericii, deşi mi-aş dori, sincer, să am mijloacele perso-nale de a zidi din temelie un loc sfânt. Ajutorul acordat de Consiliul Judeţean Bisericii are la bază raţiuni economice, în principal. Suntem cunoscuţi în ţară şi în lume ca un ţinut exemplar din punct de vedere religios. Bisericile şi Mănăstirile noastre, schiturile, istoriile personale complexe şi tragice ale unor călugări cu har, toate acestea duc la dezvoltarea turismului religios. Acest domeniu este important pentru noi şi îi acordăm tot suportul. Suntem conştienţi, cred, cu toţii, că avem şansa de a trăi şi locui într-un judeţ foarte frumos. Peste asta, avem tradiţia lungă şi aspră a vieţii mănăstireşti. Nu doar turismul religios este preocuparea noastră, ci turismul în general.

Rep: – Am auzit deseori că favorizaţi în exces Biserica Ortodoxă şi Consiliul Judeţean alocă fonduri prea mari acesteia…

Ionel Arsene: Da, şi eu am auzit. Dar sunt om politic, este de aşteptat ca orice afirmaţie sau faptă a mea să fie răstălmăcită în fel şi chip.. E firesc până la un punct, face parte din jocul democratic şi regulile lui. Păcat însă că se trece peste sportivitate în acest clenci al dialogului putere-opoziţie, şi se ajunge la calomnie şi lipsă totală de fair-play. Este balcanismul nostru zgomotos şi metoda gazului pe foc. Am fost o vreme supărat pe această situaţie, dar mi-a trecut, am învăţat să tac şi să fac lucrurile pe cât de bine îmi stă în putinţă. Îmi spuneţi că aş „favoriza“ Biserica ortodoxă. Nicidecum, cu precizarea că eu sunt creştin ortodox şi ortodoxia este confesiunea oficială a statului român. M-am bucurat cu toată inima că Papa Francisc a fost primit cu toată căldura în România, dăm tot concursul şi sprijinul Bisericii Catolice. Unde greşesc? Sprijinim proiectele sociale ale oricărei confesiuni, dacă sunt pertinente şi sustenabile.

Rep: – Se spune că sprijinul dumnea-voastră are la bază un interes electoral şi că preoţii şi călugării pot determina voinţa populară. Cum comentaţi?

Ionel Arsene: Nu comentez deloc. V-am spus de la început că sunt om credincios. Ştiu cu sufletul că nu pot face jocuri de culise cu Biserica fără să plătesc, mai devreme sau mai târziu. Mă tem de Dumnezeu. Ca să vă răspund totuşi – e doar gura lumii…

Rep: – Oferiţi un cuvânt cititorilor noştri?

Ionel Arsene: Desigur. Să-i ajute Dumnezeu în tot gândul bun!

Rep: – Vă mulţumim pentru dialog şi răbdare.

Ionel Arsene: Vă mulţumesc şi eu!