Acasă Eveniment Preot ucigaş scăpat de închisoare

Preot ucigaş scăpat de închisoare

880
0
DISTRIBUIȚI

Andi Ionel Dănilă, în vârstă de 50 de ani, din comuna ieşeană Cristeşti, preot paroh în localitatea Homiţa, a fost condamnat de judecătorii târgnemţeni la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru că a şofat beat şi a comis un accident mortal. Deşi de anul trecut a intrat în vigoare Legea „Anastasia“, care prevede închisoare cu executare pentru astfel de cazuri, preotul a beneficiat de clemenţă, primind doar un termen de încercare de patru ani, în care este obligat să meargă la „semnat“, să frecventeze un program de reintegrare socială şi să muncească 80 de zile în folosul comunităţii. Instanţa a obligat asiguratorul auto să le achite rudelor victimei despăgubiri morale în cuantum de 245.000 de euro. Sentinţa nu este definitivă, ultimul cuvânt în acest caz urmând să îl aibă Curtea de Apel Bacău. La încheierea procesului, preotului urmează să îi fie recoltate probe biologice, în vederea stabilirii profilului ADN, care va fi arhivat în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Conform sentinţei, faptele au avut loc în după-amiaza de 13 mai, la Timişeşti, în următoarele împrejurări. Preotul a fost cu maşina (BMW X5 înmatriculat IS-10-TDI) în Târgu-Neamţ, s-a oprit la un bar din piaţă, a băut 200 de mililitri de whisky, pe urmă s-a urcat la volan şi a plecat spre casă. Pe la ora 15.30, când rula pe DN 15B cu viteza de 144 de kilometri/oră, a depăşit un taxi şi apoi a izbit un Volkswagen Golf care i-a ieşit în faţă dintr-o parcare. La volan se afla un bărbat de 77 de ani, din Bălţăteşti. Impactul a fost atât de violent încât motorul maşinii a sărit la zece metri distanţă. Şoferul a murit pe loc. Preotul avea alcoolemia de 1,48‰. El a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei beneficiind astfel de reducerea pedepsei cu o treime. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.