Din cele 69 de imobile cu destinaţia de Post de Poliţie aflate în judeţul nostru, 29 au toalete interioare, iar 45 – exterioare, mai aproape sau mai departe de clădirea principală, conform informaţiilor transmise de inspectorul-principal Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP). Aceste date au fost cerute de comisarul-şef Vitalie Josanu, liderul Sindicatului „Diamantul“. Potrivit aceleiaşi surse, 28 de Posturi de Poliţie sunt dotate cu toalete ecologice, iar restul de 17 au WC-uri rudimentare, în fundul curţii, cum au majoritatea oamenilor de la ţară.
Nu au autorizaţie sanitară
Cmsf. Josanu precizează, în aceste condiţii, că respectivele sunt adevărate focare de infecţie şi că nu au autorizaţii sanitare obligatorii, conform legii.
„Inspectorii de inspecţia muncii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sunt principalii responsabili pentru acest dezastru sanitar generalizat din Poliţia Română. Neîndeplinirea atribuţiilor de control şi sancţionare de către aceşti inspectori a condus la situaţia actuală, în care IJP Neamţ şi probabil toate inspectoratele de Poliţie din ţară funcţionează fără autorizaţie sanitară.
Aceşti inspectori sunt, prin omisiune deliberată, instrumente principale ale perpetuării condiţiilor improprii de muncă. În loc să vegheze la respectarea legii, aceştia au devenit complici tăcuţi la încălcarea sistematică a normelor sanitare în instituţiile pe care ar trebui să le controleze.
În răspunsul oficial, conducerea IJP Neamţ afirmă vag că «a demarat procedurile necesare» pentru obţinerea autorizaţiei sanitare. Această formulare ambiguă, fără termene concrete sau detalii despre acţiunile întreprinse, reflectă lipsa de interes real pentru rezolvarea problemei. Numeroşi poliţişti sunt nevoiţi să lucreze în condiţii improprii, unele sedii neavând nici măcar grupuri sanitare corespunzătoare, ci toalete exterioare.
Situaţia este cu atât mai gravă cu cât, în timpul pandemiei de COVID-19, poliţiştii au fost în prima linie, expuşi unui risc crescut de infectare, iar instituţia lor nu putea asigura nici măcar condiţiile sanitare minime obligatorii prin lege.
Funcţionarea fără autorizaţie sanitară expune conducerea IJP Neamţ la amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei, amenzi care nu au fost niciodată aplicate. Inspectorii de muncă din cadrul MAI au preferat să-şi protejeze superiorii ierarhici, în loc să-şi facă datoria legală. Această complicitate a inspectorilor transformă o structură de control menită să protejeze sănătatea şi securitatea angajaţilor într-o simplă faţadă birocratică, inutilă şi costisitoare pentru contribuabili.
Ironia situaţiei este că poliţiştii, care amendează zilnic cetăţeni pentru diverse contravenţii, lucrează într-o instituţie care încalcă ea însăşi legea în mod flagrant, sub protecţia tacită a inspectorilor care ar trebui să sancţioneze aceste ilegalităţi.
Un restaurant sau un salon de coafură ar fi închis imediat dacă ar funcţiona fără autorizaţie sanitară. În schimb, IJP Neamţ continuă să opereze nestingherit, chiar dacă încalcă aceleaşi norme pe care trebuie să le impună altora“, este precizat într-un comunicat al Sindicatului „Diamantul“.
(Mihai SAVA)