Poliţiştii locali verifică vânzătorii de petarde

Data:

Creşterea faptelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice prin folosirea petardelor în afara cadrului legal, în toate cartierele municipiului Piatra-Neamţ, i-a determinat pe poliţiştii locali să-şi intensifice verificările pentru combaterea folosirii neautorizate şi comercializării ilegale a petardelor. Astfel, până pe 7 ianuarie anul viitor, oamenii legii vor avea în vedere identificarea şi sancţionarea persoanelor care aruncă petarde aiurea ori pun în pericol bunurile publice, dar şi prinedea în flagrant a persoanelor care desfăşoară operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept, care vând petarde minorilor sau care vând articole pirotehnice destinate a fi utilizate doar de persoanele autorizate în domeniu. „Cetăţeniii pot apela în timp real Dispeceratul Poliţiei Locale, la numărul de telefon 0233/231300, în cazul în care constată fapte de tulburare a liniştii publice prin folosirea de petarde sau a altor materiale similare care provoacă zgomot şi constituie un pericol atât pentru cei care le folosesc, cât şi pentru cei din imediata apropiere“, a declarat consilierul Irina Ştefănescu, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Piatra-Neamţ.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Comunicat de presa

A încercat să mituiască poliţiştii

Sâmbătă dimineaţă, pe la ora 6, poliţiştii Secţiei Rurale...

DN 15 şi DN 2 – sub „asediul“ Poliţiei

Inspectoratul Judeţean de Poliţie a derulat, sâmbătă seară, o...