Acasă Eveniment Poliţişti suspectaţi că protejează infractorii

Poliţişti suspectaţi că protejează infractorii

392
0
DISTRIBUIȚI

După ce, în seara de 19 octombrie, doi bărbaţi şi o femeie cu vârste cuprinse între 32 şi 40 de ani, din municipiul Piatra-Neamţ, plecaţi în vacanţă în Maramureş, au fost bătuţi de nişte localnici din oraşul Vişeul de Sus, mai mulţi poliţişti care s-au ocupat de caz sunt cercetaţi de procurori fiind bănuiţi că nu au instrumentat corect probele, ca să-i ajute pe agresori. Ieri, la la Vişeul de Sus au avut loc şapte percheziţii domiciliare, două la sediul Poliţiei, trei la ofiţerii care erau implicaţi în anchetă şi alte două la persoane care nu au calitate specială. Rămâne de văzut dacă în urma acestor deschideri ale procurorilor şi ofiţerilor anticorupţie, oamenii legii suspectaţi vor şi duşi la audieri dar şi ce măsuri va dispune conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Maramureş.

Vacanţă de coşmar

Reamintim că pietrenii (între care era şi un cuplu aflat în luna de miere) au fost atacaţi în faţa unui restaurant de nişte indivizi şi loviţi chiar sub ochii copiilor veniţi cu ei.

Agresiunea a avut loc pe marginea Drumului Naţional 18. Victimele susţin că la ieşirea din restaurant, în trecere, ar fi atins scaunul de la masa unuia dintre agresori şi de acolo a pornit conflictul. Pietrenii au sunat la 112 şi au cerut ajutor. Culmea este că, până să ajungă echipajele Poliţiei, o maşină a Jandarmeriei este surprinsă de camerele de supraveghere trecând pe lângă ei, fără să oprească. Mai mult, a doua zi dimineaţă, la hotelul unde erau cazaţi turiştii, aceştia au fost abordaţi de un bărbat care spunea că a fost trimis de agresori pentru a-şi cere scuze şi pentru împăcare.

„Primele verificări au relevat faptul că în urma unui conflict spontan, aceştia ar fi fost agresaţi fizic şi ameninţaţi de către doi bărbaţi care au fugit de la faţa locului. Întrucât au suferit leziuni corporale, cele trei persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Victimele au refuzat emiterea unui ordin de protecţie provizoriu. În urma cercetărilor au fost identificaţi alţi doi bărbaţi de 41, respectiv 45 de ani, ambii din comuna Moisei, implicaţi în starea conflictuală. Sub coordonarea procurorului, poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi luarea măsurilor legale“, a declarat subcomisarul Florina Meteş, purtător de cuvânt al IJP Maramureş. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.