Podul de la Pângăraţi – circulaţie semaforizată, pe un singur fir

Data:

Redeschis, pe 15 iulie, circulaţiei vehiculelor de mare tonaj – de până la 40 de tone – podul de la Pângăraţi (peste râul Bistriţa), de pe DN 15, suportă tot mai greu valorile mari de trafic din pricina stării avansate de degradare. Aceasta este concluzia unei expertize comandată de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Iaşi, iar drept urmare pe pod au fost impuse noi restricţii de circulaţie.

Indiferent de ziua săptămânii şi de oră, pe pod se circulă acum pe un singur fir – circulaţia fiind dirijată semaforizat. Însă accesul camioanelor mari, de până la 40 de tone, este permisă în continuare pe pod.

Măsura de impunere a circulaţiei alternative, pe câte un fir, va fi valabilă cel puţin până în primăvară.

Recent, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat licitaţia pentru execuţia lucrările de reparaţii la podul de la Pângăraţi. Valoarea estimată a lucrărilor este de 8,278 milioane de lei, fără TVA. Ofertele vor fi deschise pe 7 decembrie.

Până acum câteva zile, pe pod s-a circulat în ambele sensuri – autoturismele şi camioanele de cel mult 30 de tone. Camioanele cu greutăţi între 30 şi 40 de tone avea acces pe pod, de luni până vineri inclusiv, între orele 11.00 – 13.30 şi între orele 23.00 – 6.30 (ore între care se circula numai pe axul drumului, pe un fir). Sâmbăta, camioanele mari aveau acces pe pod doar în intervalul orar 24.00 – 6.30 (semaforizat), iar în zilele de duminică – doar în intervalul 23.00 – 24.00.

Podul de la Pângăraţi a fost construit în urmă cu peste şase decenii.

(Liviu ILIE)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Copil electrocutat pe un tren în Târgu-Neamţ

Un băiat în vârstă de 12 ani, din oraşul...

Magazie făcută scrum la Gârcina

Din cauza unui scurtcircuit electric, în seara de 31...

Două fetiţe salvate de pe Ceahlău

O fetiţă în vârstă de 12 ani şi alta...