Membrii filialei judeţene a Asociaţiei Naţionale de Combatere a Braconajului şi Poluării (ANCBP), împreună cu voluntarii, au desfăşurat, pe lacul Izvorul Muntelui, o acţiune de prevenire şi combatere a infracţiunilor la regimul piscicol, verificând mai multe comune de pe Valea Muntelui.
„Au fost scoase de sub gheaţă plase monofilament şi fir textil însumând 150 de metri. De asemenea, tot peştele captiv a fost eliberat habitatului natural. Pe această cale, facem apel către toţi pescarii şi turiştii din judeţ ca, în cazul în care au informaţii sau sunt martorii unui braconaj piscicol pe lacul de acumulare Izvorul Muntelui să ne anunţe imediat. Dacă vă pasă cu adevărat, implicaţi-vă şi spuneţi nu braconajului piscicol, cinegetic şi silvic!“, atenţionează ANCBP într-un comunicat de presă, menţionând că sesizările pot fi făcute telefonic la numărul 0799/129856.
Totodată, aceeaşi asociaţie a anunţat că, în aceeaşi zonă a lacului Izvorul Muntelui, au fost descoperite, în weekend, alte două plase monofilament sub gheaţă, care fuseseră montate de mai multe zile. În momentul apariţiei celor de la ANCBP, braconierii şi-au abandonat sculele şi au luat-o la fugă, reuşind să-şi facă pierdută urma. (Mihai SAVA)



