Planurile lui Iacoban 553 de milioane de lei pentru proiectele judeţului până în 2020

Data:

Şeful interimar al Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban a prezentat, ieri, pe scurt un plan de investiţii în Neamţ pentru următorii cinci ani.

El a vorbit, în prima fază de necesităţile investiţionale pentru anul 2015, demarate deja din anii trecuţi şi care trebuie cel puţin continuate, dacă nu şi finalizate pe parcursul acestui an.

Din start a amintit că în 2014, mare parte din sumele destinate investiţiilor au mers pentru asigurarea cofinanţărilor pentru proiectul de management a deşeurilor ecologice. „În acest an, sumele pe care le vom recupera sunt destinate pentru proiectele aflate deja în derulare şi care mai au nevoie de finanţare. Este vorba despre proiecte în valoare de 72 de milioane de lei pe diferite lucrări de investiţii care se află în curs de realizare. Doar documentaţiile pentru drumurile aflate în programul de investiţii pentru anul 2015 au costat 420.000 de lei“, a declarat Iacoban.

El a amintit de lucrările de la podul de la Tupilaţi începute cu mulţi ani în urmă, de cele ce mai trebuie realizate pentru a putea pune în funcţiune depozitele de deşeuri de la Taşca (acolo mai trebuie construit un pod) şi de la Girov (aici trebuie realizate căile de acces spre groapa de gunoi şi asi-gurarea utilităţilor).

Un alt obiectiv menţionat de şeful exe-cutivului a fost cel referitor la reabilitarea clădirilor ce găzduiesc Biblioteca G.T. Ki-rileanu, Cercul Militar şi Consiliul Judeţean Neamţ.

„La bibliotecă este nevoie de intervenţie pe partea de asigurare a condiţiilor de conform termic, la Cercul Militar de anvelopare şi acoperiş. Sunt mai multe de rezolvat şi le dorim a fi realizate în acest an“, a mai menţionat Iacoban.

Întrebat de unde ar putea face instituţia rost de o sumă cât două bugete anuale, Iacoban a menţionat că încă nu ştie de unde, dar este necesar un plan şi pe termen mediu care să aibă în vedere priorităţile instituţiei.

(A.N.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pericol de explozie la un gater

Scânteile sărite de la sudat au dus la producerea...

Gala Sportului Nemţean – Performanţele internaţionale au întâietate

Conducătorii sportului nemţean ne asigură că şi finalul anului...