Acasă Social Petru Paleu – trei ani şi patru luni cu executare

Petru Paleu – trei ani şi patru luni cu executare

3793
1
DISTRIBUIȚI

Tribunalul l-a condamnat, ieri, la trei ani şi patru luni de închisoare, cu executare, pe afa-ceristul Pietrean Petru Paleu, în dosarul LPS. De asemenea, Marieta Cârligeanu, fosta diri-gintă de şantier a firmei Energoterm, a primit doi ani cu suspendare. Totodată, firma Energoterm a luat o amendă penală de 24.000 de lei şi are interdicţie de a participa la achiziţii publice timp de doi ani. Inculpaţii trebuie să plătească şi prejudiciul în valoare de 1,9 mi-lioane de lei.

Cei doi au fost judecaţi, alături de societatea – persoană juridică, pentru complicitate la abuz în serviciu şi uz de fals, în dosarul construcţiei sălii de sport a Liceului cu Program Sportiv din municipiul Piatra-Neamţ. Acuzaţiile se referă la faptul că firma lui Paleu a primit bani (1,9 milioane de lei) în condiţiile în care nu a dus proiectul la bun sfârşit. Aşa cum am mai relatat, la ultimul termen, Paleu şi-a recunoscut faptele, dar a contestat prejudiciul, în vreme de Cârligeanu a fost de acord cu toate acuzaţiile DNA şi a recunoscut paguba, declarând însă că ea a vrut doar să ducă la bun-sfârşit acest proiect şi admiţând că a semnat ilegal mai multe hârtii, dar nu din rea-voinţă, ci ca să „fie terminat proiectul“. Amândoi au cerut clemenţă, Paleu spunând că abia a fost eliberat din închisoare, şi-a pierdut casa şi cerând o pedeapsă cu suspendare. De asemenea, Marieta Cârligeanu a solicitat să fie pedepsită cu blândeţe, pe motiv că are în grijă pe soacra ei, diagnosticată cu o boală foarte gravă.

Sentinţa dată ieri nu este definitivă; ultimul cuvânt urmând să îl aibă Curtea de Apel Bacău.

(Mihai SAVA)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.