Miercuri, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au făcut 18 percheziţii domiciliară în judeţul nostru şi în Bacău şi Braşov, într-un dosar de constituire a unui grup infracţional organizat, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, fraudă informatică, acces ilegal la un sistem informatic, deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori, falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată şi spălarea banilor.
„Începând cu anul 2024, pe raza municipiului Bacău a fost iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, format din peste zece membri, bazat pe relaţii de rudenie şi prietenie, în scopul obţinerii unor importante beneficii materiale din sustragerea de sume de bani de la bancomate aflate pe teritoriul altor ţări, preponderent pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, prin utilizarea ilegală a unor dispozitive şi programe informatice.
De asemenea, membrii grupării de criminalitate organizată, autointitulată «F.T.P.» (File Transfer Protocol – un program care permite mutarea fişierelor cu uşurinţă între două computere – n.r.), au falsificat carduri destinate transportului public, pe care le-au distribuit pe teritoriul Marii Britanii, cu sprijinul unor persoane de origine turcă“, se arată într-un comunicat al DIICOT.
Bani investiţi în maşini de lux,
bijuterii şi vacanţe
Sumele obţinute de infractori au fost investite în automobile de lux, bijuterii, imobile şi vacanţe foarte scumpe. În urma descinderilor, au fost găsite şi ridicate dispozitive de stocare a datelor, două cititoare de carduri, mai multe carduri bancare (dintre care cinci nepersonalizate), dispozitive-echipamente electronice şi diverse înscrisuri.
De asemenea, s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra unui imobil şi a patru autoturisme de lux.
Au fost puse în aplicare cinci mandate de aducere, audierile fiind desfăşurate la sediul DIICOT Bacău.
Faţă de doi dintre membrii grupării de criminalitate organizată autorităţile britanice au emis mandate de arestare. Ei sunt Cosmin Ionuţ Pogar şi Constantin Silviu Alistar. Ieri, ambii au fost arestaţi de Curtea de Apel Bacău.
În vederea documentării activităţii infracţionale, autorităţile de aplicare a legii din România şi din Marea Britanie au semnat, în mai un acord pentru constituirea unei echipe comune de anchetă. Pe parcursul cercetărilor efectuate pe teritoriul britanic, opt dintre membrii grupării au fost prinşi în flagrant, dispunându-se încarcerarea.
(Mihai SAVA)



