l anchetatorii au descins şi în locuinţele a doi funcţionari
Mai mulţi ofiţeri de Poliţie Judiciară şi ai Direcţiei Generale Anticorupţie, însoţiţi de jandarmi braşoveni, au descins, ieri dimineaţă, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Piatra-Neamţ, efectuând mai multe percheziţii la compartimentul „Permise“. Acţiunea, coordonată de procurori braşoveni din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie. De asemenea, au mai avut loc două descinderi acasă la doi funcţionari.
„Ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 11 locaţii situate în judeţele Covasna şi Neamţ, dintre care două reprezintă sediile unor instituţii publice, restul fiind domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale“, preciza ieri DNA, într-un comunicat.
Anchetatorii au părăsit clădirea unde funcţionează compartimentul Permise auto la ora 13.30, însoţiţi de jandarmii braşoveni, luând cu ei, în doi saci, mai multe documente de la sala de examinare şi din birourile de unde se fac înscrierile pentru obţinerea permisului. Surse judiciare au dezvăluit că dosarul priveşte eliberarea mai multor permise de conducere, cu sprijinul unor funcţionari, persoanelor care au oferit şpagă, precum şi falsificarea unor permise.
Descinderile făcute de DNA au trecut aproape neobservate în clădirea situată vizavi de Poliţia Municipală Piatra-Neamţ, anchetatorii fiind îmbrăcaţi civil. Ei şi-au pus cagulele abia după ce au intrat în birouri, iar la ieşire şi le-au scos, astfel încât aproape niciunul din cei care stăteau la coadă la Permise nu şi-a dat seama ce se întâmplă. Singurul care făcea notă discordantă era jandarmul braşovean care-i însoţea pe oamenii legii.
În tot acest timp, activitatea instituţiei s-a desfăşurat fără perturbări: cetăţenii stăteau liniştiţi la coadă pentru a-şi depune dosarele ori a ridica permisele şi niciunul nu ştia că DNA făcea investigaţii la câţiva paşi. O „schimbare“ am putea spune că a fost amabilitatea „exagerată“ şi răbdarea de care au dat dovadă funcţionarii cu cetăţenii, în condiţiile în care ofiţerii DNA scotoceau prin birouri, ridicau diverse înscrisuri şi puneau diverse întrebări. Oficial, niciunul din funcţionarii SPCRPCÎV nu a suflat vreo vorbă în legătură cu percheziţiile şi suspiciunile de corupţie care vizează instituţia. Nici la parterul clădirii, unde funcţionează mai multe magazine, ori la etaj, unde este o cafenea şi se află mai multe birouri de copiat acte oamenii nu auziseră că ofiţerii DNA sunt în clădire şi fac percheziţii. De altfel, descinderile au fost extrem de „discrete“, poliţiştii au parcat la ceva distanţă de clădire, maşina Jandarmeriei şi cea a Serviciului Judeţean Anticorupţie erau „pitite“ la umbră, iar SUV-ul unui procuror se afla în parcarea Hotelului „Central Plaza“, departe de ochii curioşilor.
Comisarul şef Ioan Simionel a ieşit la pensie pe data de 4 iunie
Şeful SPCRPCÎV Neamţ, comisarul şef Ioan Simionel a ieşit la pensie în mod legal pe data de 4 iunie 2016. Situaţia pensionării comisarului-şef a fost discutată chiar în această săptămână, la Prefectura Neamţ care a constatat că nu are stabilit un înlocuitor pentru acesta. Astfel, şeful a fost rugat să mai amâne data de pensionare cu şapte zile pentru predarea tuturor activităţilor. Cel care va ocupa funcţia de şef interimar la acest serviciu este Octavian Ursache.
(Mihai SAVA)
Agentul principal Adrian Anton – numitor comun între Covasna şi Neamţ
Serviciile de Permise Auto şi Înmatriculări din Covasna şi Neamţ au, se pare, un numitor comun – pe agentul principal Adrian Anton. Acesta a activat la Neamţ până pe data de 17 noiembrie 2015, moment în care a solicitat transfe-rul la colegii de la Covasna, care aveau un loc liber. Agentul nemţean s-a întors la serviciul de la Neamţ pe data de 15 mai 2016, atunci când a reînceput activitatea la SPCRPCÎV Neamţ.
Adrian Anton a fost propus pentru sancţionare în mai multe rânduri, între anii 2013-2015.
În 2015, în ultimul raport întocmit de şeful SPCRPCÎV Neamţ, adresat prefectului de Neamţ, era explicată situaţia agentului principal Adrian Anton de la data de la care i-a fost retrasă auto-rizaţia de a mai folosi informaţiile clasificate (iulie 2013), şi până la data de 16 aprilie 2015, atunci când a fost întocmit raportul.
Este menţionată o listă cu 20 de procese verbale de constatare în care se menţionează că acesta a lipsit nemotivat sau a plecat de la serviciu în timpul programului fără a se mai întoarce. Ora de plecare „pe teren“ a agentului era de obicei 10.30 şi nu se mai întorcea până la terminarea programului. Procesele verbale sunt încheiate şi semnate de colegii acestuia. Aceste absenţe au fost făcute pe perioada anului 2014.
În raport se mai menţiona că, pe perioada anului 2013, Anton a fost pus la dispoziţie 117 zile pentru săvârşirea infracţiunilor de „lovire şi alte violenţe“, fiind menţionat dosarul penal 81128314/2011, de la Judecătoria Suceava. Apoi a fost 120 de zile în concediu medical, apoi alte 90 de zile pus la dispoziţie ca urmare a reorganizării serviciului şi alte 38 de zile în concediu medical. În total se fac exact 365 de zile.
Istoricul lui Anton şi activitatea sa temporară în Covasna nu înseamnă nepărat că el ar fi printre cei vizaţi de cercetarea procurorilor DNA.
(Alex NECHITA)



