Pentru că şefii de partid nu au căzut de acord pe cine să susţină: Consilierii judeţeni au refuzat să voteze un preşedinte interimar

Data:

l prezenţi la şedinţă ca să supravegheze evoluţia dezbaterilor, deputaţii PSD Arsene şi Harbuz s-au ignorat reciproc l după şedinţă, Dan Vasile Constantin a intrat în priză şi a încercat să convoace imediat o şedinţă extraordinară. N-a reuşit

Consilierii judeţeni au mai reuşit, încă o dată, să-şi dea o notă extrem de slabă şi să demonstreze că activitatea lor depinde doar de interesele partidelor ori ale liderilor acestora.

Ieri, în cadrul ultimei şedinţe, consilierii au mers la urne pentru a vota preşedintele de şedinţă. A fost momentul în care s-a văzut că vicepreşedinta Emilia Arcan, cea care l-a înlocuit în ultima perioadă pe Culiţă Tărâţă, nu este chiar preferată pentru componenţa viitoarei conduceri. Drept preşedinte de şedinţă a fost propus şi votat celălalt vicepreşedinte al CJ, Dan Manoliu.

Imediat ce şi-a intrat în atribuţii, Manoliu a solicitat suplimentarea ordinii de zi cu desemnarea celui care va prelua interimar atribuţiile preşedintelui de Consiliu Judeţean, după decesul lui Culiţă Tărâţă. Cu 11 voturi pentru, 15 împotrivă şi două abţineri suplimentarea ordinii de zi a fost respinsă.

Votul s-a desfăşurat în prezenţa preşedintelui PSD Neamţ, deputatul Ionel Arsene, care a discutat cu mai mulţi dintre aleşii judeţeni. La 20 de minute de la începerea întrunirii, în sală a sosit şi deputatul Liviu Harbuz. Deşi colegi de partid, cei doi abia că s-au uitat unul la altul. Harbuz a ocupat locul unui cameraman şi a urmărit restul de şedinţă, în timp ce Arsene a părăsit sala la scurt timp după ce s-a stabilit că Dan Manoliu va conduce şedinţa.

Sub o astfel de supraveghere, restul proiectelor au fost aprobate cu majoritate de voturi, fără intervenţii grave şi fără discuţii aprinse.

Un prâsnel în căutare de semnături

Calmul din timpul şedinţei s-a disipat imediat după încheierea acesteia. Pe furiş, după ce primise ordin de partid, consilierul PSD Dan Vasile Constantin a început să strângă semnături pentru o şedinţă extraordinară. Ar fi dorit să se desfăşoare chiar ieri dimineaţă aşa că angajaţii din aparatul de specialitate de la Consiliul Judeţean au fost reţinuţi la serviciu peste program.

Vreo câteva ore, Dan Vasile Constantin a umblat ca prâsnelul ba la sediile de partid, ba prin birourile din Consiliu încercând să strângă semnăturile de care avea nevoie. N-a reuşit să adune decât vreo opt, deoarece majoritatea consilierilor plecaseră fie spre localităţile de domiciuliu fie pentru a-şi rezolva diverse probleme de afaceri.

Până la urmă, Dan Vasile Constantin a fost nevoit să se lase păgubaş. „Vom face şedinţa marţi“, a spus acesta şi a intrat în biroul secretarului judeţului.  (Alex NECHITA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Zdrobit de copacul pe care îl tăia

Un bărbat (45 de ani) care tăia copaci în...

Infractor rutier trimis la puşcărie

Vijai Antoni Hălăngescu (zis „Vijarol“), în vârstă de 31...