În noaptea de 12 spre 13 iulie, în apropiere de satul davideni (al comunei Tupilaţi) a avut loc un grav accident după ce o căruţă în care se aflau patru tineri a căzut într-o prăpastie, de la înălţimea de aproximativ 20 de metri. Evenimentul s-a întâmplat în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti. Tinerii plecaseră de cu seară din Ţolici/Petricani, cu gândul să ajungă printre primii în obor. La un moment dat, fiind întuneric, ei au rătăcit drumul. Cum orbecăiau, unul din cai s-a speriat, nu a mai putut fi stăpânit şi a sărit într-o parte, trăgând căruţa în gol. Impactul a fost deosebit de violent, iar toţi cei patru pasageri au fost răniţi.
Era ora 3 când căruţaşul (în vârstă de 23 de ani, din Petricani) a sunat la 112 şi a anunţat ce s-a întâmplat. Ulterior, acesta a rămas fără baterie la telefon, aşa că dispeceratul nu a mai putut lua legătura cu el. Imediat s-a dat alarma, iar pentru găsirea victimelor au fost mobilizaţi poliţiştii, pompierii şi voluntarii din două localităţi. „După apelul la 112, poliţiştii Secţiilor Rurale Urecheni şi Ştefan cel Mare au pornit în căutarea victimelor, care nu au putut fi localizate iniţial. Verificările au fost făcute pe traseul Ţolici – Rădeni – Ţibucani – Davideni – Tupilaţi“, a declarat agentul Georgiana Moşu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
În timp ce forţele îi căutau pe cei răniţi, căruţaşul, care a scăpat cu cele mai uşoare leziuni, a luat-o pe jos către Tupilaţi şi, pe la ora 5.30, a sunat, de la un sătean, din nou la 112, îndrumându-i pe pompieri către prăpastia în care rămăseseră ceilalţi din grup, adică la aproximativ doi kilometri de localitate. Primii care au ajuns la locul accidentului au fost poliţiştii, fiind urmaţi de pompieri şi paramedici. Una din victime (24 de ani, din Tupilaţi) era în comă, suferise un hematom grav la cap şi o contuzie pulmonară stângă. Rănitul a fost intubat, preluat de ambulanţă şi transportat la Clinica de Neurochirurgie Iaşi. De asemenea, alt tânăr, de 26 de ani, din oraşul Târgu-Neamţ, care s-a ales cu o rană tot la cap şi fracturi costale a fost dus la aceeaşi unitate medicală ieşeană. Căruţaşul a scăpat cu un traumatism cranio-facial, iar un consătean al său – cu o luxaţie la cotul stâng. După ce au fost investigaţi medical, ei au fost externaţi.
Calul care a „luat nălucă“ şi a tras atelajul în prăpastie a murit pe loc, iar celălalt cal a mai agonizat câteva ore. Căruţa a fost complet distrusă. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
(Mihai SAVA)