Patru accidente într-o singură zi

Data:

Sâmbătă, în doar câteva ore, au avut loc patru accidente de circulaţie soldate cu mai mulţi răniţi.

Primul eveniment s-a petrecut la ora 10.40, în satul Muncelu de Jos (al comunei Valea Ursului). Un localnic în vârstă de 30 de ani mergea cu maşina spre Bacău şi a intrat pe contrasens în autoturismul condus de un consătean de 20 de ani. Primul şofer şi o pasageră de 20 de ani din al doilea vehicul au fost răniţi, fiind duşi cu ambulanţa la spital.

Cinci minute mai târziu, în Oglinzi (Răuceşti), un localnic s-a răsturnat cu maşina  pe câmp.

La ora 11, în Gâdinţi, altă maşină s-a răsturnat după ce a ieşit de pe drumul naţional 15D. O femeie de 58 de ani şi un tânăr de 21 de ani s-au autoevacuat, fiind îngrijiţi de paramedici şi refuzând să fie transportaţi la spital.

De asemenea, pe la ora 16, două autoturisme s-au ciocnit în Dumbrava Roşie. În acestea erau cinci adulţi şi doi copii, care au scăpat cu leziuni uşoare.

În cele patru situaţii a fost nevoie de intervenţia pompierilor şi a echipajelor SMURD. Oamenii legii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

(Mihai SAVA)

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

A adormit la volan şi s-a trezit pe câmp

Neatenţia în conducere a dus la producerea unui accident...