Panică într-un bloc din Mărăţei de la o candelă

Data:

Duminică seara, din cauza unei candele nesupravegheate, a izbucnit un incendiu într-o garsonieră situată la partetulul unui bloc cu patru etaje de pe strada Progresului, în cartierul Mărăţei al municipiului Piatra-Neamţ. Alarma a fost dată pe la ora 19.30, iar la locul evenimentului s-au deplasat voluntarii, pompierii, SMURD-ul şi poliţiştii. Până la sosirea salvatorilor, opt locatari au ieşit din clădire. O femeie şi un copil, de la etajele superioare, au fost scoşi din casă de militari.

Incendiul se manifesta generalizat în garsoniera unei localnice în vârstă de 51 de ani, ameninţând să se extindă la celelalte locuinţe. În garsonieră nu era nimeni. Pompierii au extras o butelie de gaz ce risca să explodeze şi au stins focul, care apucase să distrugă aproape tot ce era înăuntru. Tot ei au evacuat fumul din încăpere de pe casa scării.

Proprietara a făcut atac de panică, fiind îngrijită de paramedici şi refuzând transportul la spital.

„Reamintim măsurile ce trebuie respectate pentru a evita producerea unor astfel de evenimente nedorite, ce pot produce importante pagube materiale, precum şi pierderea de vieţi omeneşti: asiguraţi-vă că lumânările sunt stinse complet atunci când părăsiţi încăperea; nu amplasaţi lumânările aprinse în apropierea materialelor combustibile (mobilier, perdele, cărţi, articole de îmbrăcăminte, draperii, hârtie), ori în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele, pentru a nu le răsturna şi a provoca incendii. Asiguraţi-vă că lumânarea se află în poziţie verticală şi că este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte; aşezaţi întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă, rezistentă la căldură; stingeţi întotdeauna lumânările înainte de a le muta şi nu adormiţi cu lumânările aprinse!“, a atenţionat căpitanul Irina Popa, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Meniurile pacienţilor din spitalul nemţean, sub lupa nemţenilor de pe reţelele sociale

După zeci de ani în care Spitalul Judeţean Neamţ...

Amendat cu 20.000 de euro pentru ţigări de contrabandă

Poliţiştii Secţiei Rurale Ştefan cel Mare au oprit pentru...

S-a răsturnat în şanţ

În seara de 12 mai, pe la ora 20,...