Contribuabilii au la dispoziţie puţin peste o săptămână pentru a-şi declara obligaţiile pe care le au faţă de stat dar şi pentru a achita dările, în funcţie de caz. Data de 25 septembrie este scadentă pentru a notifica Fiscul în legătură cu aplicarea ori încetarea aplicării sistemului de TVA la încasare, prin formularul 097. Până joia viitoare, trebuie depuse şi formularele: 100 – „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat“, 112 – „Declaraţie privind obligaţia de plată a contribuţiei sociale, impozitului pe venit şi evidenta nominală a persoanelor asigurate“. Apoi sunt de transmis deconturile de TVA 300 – „Decont de taxă pe valoarea adăugată“ şi 301 – „Decont special de taxa pe valoarea adăugată“. În ceea ce priveşte TVA, trebuie transmisă Fiscului „Declaraţia privind sumele rezultate din ajustarea/corecţia ajustărilor/regularizarea TVA“ – formular 307, „Declaraţia privind TVA colectată şi datorată de către persoanele fizice impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat“ – formular 311.
Agenţii economici trebuie să declare până pe 25 septembrie atât livrările, achiziţiile şi prestările de servicii intracomunitare cât şi pe cele efectuate pe teritoriul naţional. În acest sens, ei trebuie să depună la Fisc formularul 390 VIES – „Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare“ şi 394 – „Declaraţie informativă privind livrările/prestările si achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional“.
Cei care nu se conformează termenului scadent pentru îndeplinirea obligaţiilor de plată riscă să achite dobânzi şi penalităţi de întârziere.
Nivelul dobânzii este de 0,03 la sută pentru fiecare zi de întârziere, iar cel al penalităţii de întârziere este de 0,02 la sută pentru fiecare zi de întârziere. Nedepunerea declaraţiilor este sancţionată, de asemenea. (Natalia RÎŞTEI)



