Până în 2019, Primăria Târgu-Neamţ investeşte 900.000 de lei în Staţiunea Oglinzi

Data:

După îndelungi negocieri cu foştii acţionari de la Băile Oglinzi, şi după ce a scos bani din piatră seacă pentru a cumpăra pachetul majoritar, Primăria Târgu-Neamţ a decis să acorde, anual, un ajutor de minimis pentru obiectivul balnear, astfel încât acesta să îşi recapete strălucirea de odinioară. În cadrul unei şedinţe de îndată convocată vineri, 24 noiembrie, de primarul Daniel Harpa, consilierii au votat acordarea unei infuzii de capital de până în 200.000 de euro, timp de trei ani, sub forma unui „ajutor de minimis“; în total este vorba despre 900.000 de lei, sumă ce va fi împărţită astfel: 100.000 – pentru 2017, 500.000 – pentru 2018 şi 300.000 pentru anul 2019.

„Din acest an SC Staţiunea Oglinzi SA are ca acţionar majoritar Oraşul Târgu-Neamţ, ce intenţionează identificarea tuturor posibilităţilor financiare ce pot fi accesate în vederea reluării activităţii din staţiune, de modernizare a structurii de primire turistică existentă sau de construire a unei noi unităţi de pri-mire turistică. (…) Astfel, prin re-luarea activităţii acestei societăţi, se intenţionează pe lângă creşterea ofertei de locuri de muncă şi activitatea prestată în cadul unui astfel de obiectiv, să se promoveze oraşul Târgu-Neamţ, produsele specifice zonei, să crească numărul turiştilor, dar în acelaşi timp să asigure o suste-nabilitate şi dezvoltare durabilă şi să influenţeze în mod benefic atragerea de alte investiţii, promovând astfel turismul în oraş şi în zonă“, se arată în motivarea proiectului.

În prezent, la staţiunea Oglinzi sunt disponibile două clădiri cu o capacitate de cazare de 50 de locuri în camere duble (cu servicii de cazare conexe ce cuprind aer condiţionat, TV, cadă, tratamente cu produse naturiste, parcare, room-service) şi un salon polivalent pentru evenimente (seminarii, simpozioane, protocol) cu 30 de locuri, o sală de conferinţe şi o sală de biliard şi tenis de masă.

(Roxana CHIRILĂ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pregătiri pentru „Vacanţe  Muzicale la Piatra-Neamţ“

Festivalul internaţional „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ“ ajunge, anul acesta,...

Prinşi beţi la volan

În după-amiaza de 2 iunie, la ora 12, poliţiştii...

Copil electrocutat pe un tren în Târgu-Neamţ

Un băiat în vârstă de 12 ani, din oraşul...