Liviu Podaru, un pietrean în vârstă de 50 de ani, pensionat pe caz de boală, în urma unui accident petrecut în perioada armatei, a ajuns să se gândească serios dacă nu cumva ar trebui să se arunce în faţa unei maşini pentru a beneficia de servicii medicale din partea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Piatra-Neamţ. Bărbatul ne-a povestit, printre lacrimi, că este revoltat de modul în care, de aproximativ două luni încoace, este pasat de la un medic la altul, de la un cabinet la celălalt, fără să beneficieze de un diagnostic clar. Liviu a ajuns prima dată la Spitalul Judeţean, după ce a acuzat dureri musculare. A fost internat pe secţia Reumatologie, însă medicii de acolo i-au prescris un tratament medicamentos şi l-au externat. În urmă cu trei săptămâni, din cauza unor dureri insuportabile la genunchi pacientul a revenit la unitatea medicală. De data aceasta i s-ar fi recomandat să facă o investigaţie prin RMN. Omul le-a explicat medicilor că nu mai suportă durerea şi nu crede că poate aştepta până în luna septembrie, când ar putea beneficia gratuit de această investigaţie, însă răspunsul medicilor a fost unul care l-a descumpănit. „Am fost informat că pot să rămân internat, dar mi s-a spus că o să mi se dea doar paracetamol şi că indicat ar fi să fac un RMN. Eu sunt pensionar. Am 350 de lei pensie. Nu mai pot. Îmi iau zilele, că nu mai suport du-rerea, nu mai ştiu de viaţa mea, chiar nu se poate face un RMN, ca să-mi dea de capăt? Numai un om lovit într-un accident rutier poate să facă RMN? Ce e cu mafia asta? De ce tot dăm înapoi? Vă rog, ajutaţi-mă! Nu sunt bucuros de diagnosticul meu pe care-l am şi de certificatul acesta de handicap. Aş vrea să muncesc, am şi eu copil“, a spus Podaru. În disperare de cauză, pacientul a ajuns să se gândească dacă nu cumva ar fi mai bine să recurgă la gesturi extreme pentru a beneficia de investigaţia pe care i-o cer medicii. „Merg în patru labe şi nu dorm nopţile de durere. Eu nu ştiu dacă mai rezist trei zile. Iau antiinflamatorii, fac injecţii, luate din Canada, pe care am dat 300 de lei. M-am dus într-un centru de permanenţă ca să-mi facă cineva injecţiile. Am plătit taxiul, m-am dus cum am putut. Nu mai pot, am ajuns la capătul puterilor. Nu plătesc factura la curent, la ce mai am eu, la utilităţi, ca să strâng şi să mă duc să fac un RMN. Am avut un accident în armată, pe timpul lui Ceauşescu, şi ca Ceauşescu am rămas. Mi-e frică să nu fac ceva necugetat, pentru că nu mai pot de durere. Am ajuns să mă gândesc că mai bine mă arunc în faţa unei maşini, poate îmi face cineva RMN“, a adăugat pacientul.
Spitalul, fondurile şi bolile cronice
În condiţiile în care aproximativ 70% din bugetul SJU se duce pe plata salariilor angajaţilor, reprezentanţii unităţii spun că banii rămaşi pentru medicamente, analize şi investigaţii sunt foarte puţini. Cu toate acestea, dr. Cristina Atănăsoaie-Iacob, managerul interimar al spitalului, ne-a declarat că pacienţii în stare gravă beneficiază de toate serviciile necesare. În cazul bolnavilor cronici, lucrurile stau diferit. „Costurile cu medicamentele au crescut alarmant. Cât nu a funcţionat Computerul Tomograf, am depăşit valoarea de contract pe care o avem cu Clinica „Phoenix“, pentru efectuarea de RMN-uri. Bugetul este unul limitat, iar medicii de pe secţii cunosc situaţia. Totuşi, medicii curanţi sunt cei care stabilesc diagnosticul, ei sunt cei care stabilesc dacă un pacient este cronic sau acut. În cazul în care avem de-a face cu o urgenţă nu se pune problema costurilor care implică tratarea pacientului. Totuşi, există şi pacienţi cronici care, în loc să se prezinte mai întâi la medicul de familie, vin la Unitatea de Primire Urgenţe şi se aşteaptă să beneficieze de servicii pe care noi nu avem cum să le acoperim. Nu vorbesc despre acest caz particular, deoarece aici medicul curant este cel care a stabilit un diagnostic şi care a făcut recomandări“, a explicat ma-nagerul SJU.
În UPU ajung, zilnic, între 150 şi 200 de persoane, însă doar aproximativ o treime dintre acestea ajung să fie internate, restul făcând cale întoarsă fiind îndrumaţi către cabinetele medicilor de familie sau către casă pe considerentul că nu reprezintă cazuri grave. (T. M.)
