Note explicative pentru transferuri

Data:

Exodul elevilor de la clasele de matematică-informatică şi de la ştiinţe ale naturii, la finalul clasei a X-a, către clasele de ştiinţe sociale sau filologie, din dorinţa de a evita proba de matematică la Bacalaureat, a devenit tradiţional. Anual, zeci, chiar sute de elevi nemţeni migrează către clasele de la profilul uman, cu largul concurs al condu-cerilor liceelor. Şi în această vară au fost înregistrate o mulţime de de-zertări, numai că circumstanţele nu mai sunt atât de favorabile iar cuvântul „transfer“ stârneşte reacţii de autoapărare celor din Inspectoratul Şcolar după scandalul celor 139 de transferuri post-admitere în clasa a IX-a anulate de Ministerul Educaţiei.

Drept urmare, preventiv (deşi există voci care susţin că ministerul va dispune verificarea tuturor transferurilor care-i vizează pe liceeni, indiferent de anul de studiu), şeful ISJ Neamţ a cerut directorilor liceelor din Neamţ o situaţie a transferurilor aprobate în vacanţa de vară şi la acest început de an şcolar, iar acolo unde s-a sărit calul – note explicative punctuale.

„Transferuri sunt aprobate în fiecare an, dar mai ales după finalizarea clasei a X-a. Iar dacă în general se respectă o anumită decenţă în ceea ce priveşte dimensionarea claselor, mai ales în zona profilului uman, sunt şi cazuri, nu puţine, în care s-a depăşit limita. Avem situaţii cu clase a câte 34-35 de elevi! Învăţământ nu înseamnă să îngrămădeşti cât mai multe bănci într-o sală de clasă. În toate aceste situaţii, pe care le cunosc punctual, am solicitat note explicative pentru fiecare transfer în parte. Potrivit regulamentelor şcolare, răspunderea pentru lega-litatea transferurilor aparţine consiliilor de administraţie ale şco-lilor“, a declarat inspectorul şcolar general Viorel Stan.

(Liviu ILIE)

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Tăinuitor dus la puşcărie

Miercuri, poliţiştii Secţiei Rurale Săbăoani l-au depistat, în comuna...

Hală făcută scrum

De la un fierăstrău electric utilizat incorect, miercuri seară,...

Accident cu trei răniţi la Ştefan cel Mare

Marţi după-amiază, în comuna Ştefan cel Mare, a avut...