Un grup din cadrul Asociaţiei Naţionale a Nevăzătorilor aduce în atenţia publicului o realitate intens analizată şi discutată şi în trecut: numărul suspect de mare al persoanelor cu deficienţe de vedere încadrate în grad de handicap, precum şi modul în care sunt colectate şi utilizate sumele de la membrii asociaţiilor din ţară.
Drept exemplu negativ este dată filiala nemţeană a Asociaţiei Nevăzătorilor, condusă de Gelu Gherasim. „Din estimările noastre, în România sunt la ora actuală peste 50.000 de falşi nevăzători. Cum se poate întâmpla aşa ceva: pentru că filialele teritoriale ale orbilor să aibă cât mai multe cotizaţii din partea nevăzătorilor, chiar conducerile acestor filiale au fabricat şi încă fabrică pe bandă deficienţi de vedere, aceasta prin mijloace subtile, şi doar acolo unde aceşti preşedinţi din teritoriu împreună cu unii medici oftalmologi din local, toţi în tacita înţelegere cu respectivele comisii de expertiză, reuşesc să creeze un mediu propice pentru astfel de situaţii. Aşa se face ca la filiala Neamţ avem vreo 4.000 de nevăzători plătitori de cotizaţie, în timp ce în Bucureşti – Ilfov – Călăraşi avem doar 1.600. În concluzie, cu cât conducerea unei filiale reuşeşte să adune mai mulţi membri, cu atât mai multe cotizaţii colectează, iar în felul acesta şi dijma plătită către «centru» sub formă de cotă parte este mai consistentă şi deci şi felicitările şi promovările primite în schimb sunt pe măsură…“ precizează membrii Grupului de iniţiativă pentru reforme în Asociaţia Nevăzătorilor din România.
„80 de lei cu titlul de cotizaţie şi 45 de lei cu cel de donaţie“
În replică, Gelu Gherasim, cel care de şapte ani conduce filiala nemţeană a Asociaţiei Nevăzătorilor din România, a precizat că acuzaţiile care se aduc sunt false, iar cel care reprezintă acest grup de iniţiavă – Valeriu Borsan este un individ care caută „nod în papură“ fi-lialelor asociaţiei, fiind un reclamagiu de profesie. „Filiala pe care o reprezint are 2.000 de membri, iar dintre aceştia doar 1.250 -1.270 plătesc cotizaţia. În judeţ nu sunt 4.000 de nevăzători plătitori de cotizaţie, cum acuză domnul Borsan. Nici n-ar avea cum, din moment ce sunt aproximativ 3.100 de nevăzători. Cât despre cotizaţie, va-loarea acesteia se ridică la 125 de lei pe an, de membru. De fapt cotizaţia în sine este 80 de lei, iar 45 de lei sunt ca donaţie. Oamenii primesc chitanţă pe întreaga sumă. Cei care plătesc cotizaţia beneficiază de diferite ajutoare, de la faptul că îi reprezentăm în diferite situaţii, la bastoane şi alte obiecte folositoare şi până la faptul că le ofe-rim posibilitatea să participe la acti-vităţile cultural-sportive pe care le organizăm. Plus că mai sunt cheltuielile cu deplasările pe care le facem. E adevărat că anual 3.500 de lei merg către Asociaţia Nevăzătorilor din România şi mi se pare normal, deoarece ei nu au cotizanţi şi trebuie cumva să-şi acopere cheltuielile“, a declarat Gelu Gherasim.
Referitor la faptul că în Neamţ ar fi cam mulţi nevăzători, unii dintre ei bolnavi închipuiţi, Gelu Gherasim afirmă că de fapt aceasta este realitatea având în vedere faptul că după o anumită vârstă oricând pot apărea probleme de vedere, iar tinerii nu sunt nici ei ocoliţi de accidente şi boli.
Condiţiona acordarea unor drepturi, de calitatea de membru al asociaţiei
Şi pe plan local, Gelu Gherasim a stârnit în urmă cu câţiva ani, conflicte. La vremea respectivă, unii nevăzători s-au plâns conducerii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Neamţ de faptul că reprezentantul ANR, filiala Neamţ profită de faptul că anumiţi membri nu-şi cunosc foarte bine drepturile şi le condiţiona obţinerea acestora (bilete de transport, de exemplu) de calitatea de membru cotizant în cadrul asociaţiei.
În cadrul filialei nemţene a Asociaţiei Nevăzătorilor, ultimele alegeri au avut loc în aprilie anul acesta, ocazie cu care s-a ales conducera pentru următorii 5 ani. Astfel că, la cârma asociaţiei a fost reales Gelu Gherasim. Tot atunci s-a hotărât ca acesta să-i aibă alături pe: Maria Albu – vicepreşedinte cu pro-bleme sociale, Mariana Manolache – vicepreşedinte cu probleme cultural -sportive, Alexandru Şerban şi Mariana Artenie – membri ai Consiliului Director, Vasile Săndescu şi Ionuţ Flueraşu – membri ai comisie de cenzori.
(Sabina DAMIAN)




[…] http://realitateamedia.ro/nevazatorii-isi-scot-ochii-de-la-bani/ […]
La ce ii foloseste tatalui meu sa se in scrie in aceasta asociatie.?