Acasă Eveniment Nesimţire rutieră

Nesimţire rutieră

776
1
DISTRIBUIȚI

Zilnic, cititorii ne trimit instantanee cu şoferii care îşi lasă maşinile aiurea, pe trotuare, pe spaţiile verzi, în staţiile pentru mijloacele de transport în comun sau pe locurile rezervate persoanelor cu dizabilităţi.

La sfârşitul săptămânii trecute, o tânără a surprins un SUV marca BMW parcat fix pe o trecere pentru pietoni din cartierul Dărmăneşti al urbei de sub Pietricica. De asemenea, alt conducător auto şi-a lăsat maşina (înmatriculată NT-64-MAY) fix în mijlocul drumului, de-a curmezişul, în zona supermarket-ului Lidl.

Reamintim că ar trebui ca oamenii legii să îi sancţioneze pe cei care îşi lasă maşinile aiurea, aşa cum se întâmplă frecvent la Roman. Cu titlu de exemplu, numai în intervalul 23-29 august, agenţii muşatini au aplicat mai multe sancţiuni contravenţionale, pentru următoarele nereguli rutiere: neprezentarea la sediul Poliţiei Locale în urma invitaţiilor scrise primite (şoferii care parchează aiurea şi nu sunt găsiţi la maşină primesc o „citaţie“ după ce contravenţia este fotografiată) – 1.300 de lei; oprirea autovehiculelor în zona interzise – 9.860 de lei; parcarea pe „zebră“ – 1.740 de lei; accesul cu maşinile pe trasee interzise – 2.755 de lei; neachitarea taxei de parcare – 1.500 de lei; lăsarea autoturismelor în staţiile destinate mijloacelor de transport în comun – 2.030 de lei; oprirea voluntară a maşinilor pe trotuare – 1.160 de lei.

Dacă identificaţi persoane care parchează sfidând legea şi bunul simţ, puteţi da un imbold Poliţiei Locale Piatra-Neamţ (la numărul de telefon 0233/231300), ori să anunţaţi Poliţia Locală Roman (la 0233/741119) sau Poliţia Locală Târgu-Neamţ (0233/790245). În cazul în care agenţii din subordinea primăriilor nu reacţionează, vă puteţi adresa Serviciului Poliţiei Rutiere, la numărul de telefon 0233/212177! (Mihai SAVA)

1 COMENTARIU

  1. Mergeti si vedeti toate intersectiile din cartierul Darmanesti ,toate au marcaj cu vopsea si nr de inmatriculare facute de RENUMITA FIRMA PARKING ,care in dispretul total a Codului Rutier, ptr parcari de resedinta PE CAROOSABIL ,IN INTERSECTII SI CHIAR IN STATIILE PTR MIJLOACELE DE TRANSPORT IN COMUN ,PE ACESTIA NU-I VEDE SI NU-I AMENDEAZA NIMENI ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.