Nepotul ucigaş a fost arestat

Data:

Denis Sebastian Aboşculesei, tânărul în vârstă de 17 ani, din satul Traian (al comunei Zăneşti), care şi-a omorât unchiu (43 de ani) cu un cuţit în seara de 6 mai, pe fondul unui conflict izbucnit la băutură, a fost arestat de Tribunal. El va sta după gratii în următoarele 30 de zile, pentru omor calificat şi tentativă de omor (sub forma violenţei în familie).

Aşa cum am relatat în ediţia precedentă, crima a avut loc seara, în locuinţa victimei (Volin Apreutesei). Aboşculesei venise în vizită la acesta, unde era şi celălalt unchi al său (41 de ani), cei trei consumând băuturi alcoolice până spre seară. Pe la ora 21.30, între unchi şi nepot s-a iscat o ceartă. Iute din fire, beat şi cu porniri agresive mai vechi, Denis a pus mâna pe un cuţit de bucătărie şi o bărdiţă şi a început să-i lovească pe cei doi, de mai multe ori. Unchiul mai mare al tânărului a fost lovit de vreo zece ori în piept cu bărdiţa, iar ultima lovitură i-a secţionat carotida, decedând în foarte scurt timp. Celălalt a fost înjunghiat de mai multe ori la cap şi faţă, suferid răni grave, dar a supravieţuit.

Aboşculesei este cunoscut în localitate ca fiind extrem de violent. Minorul a mai avut probleme cu legea şi a băgat spaima în vecini după ce a comis multe furturi şi s-a luat la bătaie cu nişte consăteni. În ianuarie fusese arestat preventiv, iar apoi instanţa l-a pus în libertate.

El mai este acuzat că, în ziua de 25 iunie 2022, l-a bătut pe Ciprian Petraru, pe 26 octombrie anul trecut a recidivat şi l-a lovit pe Ioan Vâlcu, iar în perioada 8 octombrie 7 decembrie 2022 a sustras mai multe bunuri de la Mădălina Maria Damian, Vasile Radu, Traian Marian şi ţigări plus sticle cu alcool de la un magazin mixt din Zăneşti (la care a deconectat sistemul de supraveghere video). Prejudiciul total este de aproximativ 6.000 de lei.

De asemenea, în noaptea de 6 spre 7 decembrie 2022, Aboşculesei şi-a luat la bătaie o rudă – Dumitru Barabulică.

(Mihai SAVA)

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Scandal la Primăria Făurei

În dimineaţa de 13 ianuarie, un tânăr în vârstă...

Două maşini s-au ciocnit la Muzeul de Istorie

Marţi seară, în zona Muzeului de Istorie, pe strada...

Drum pentru viitorul Spital Judeţean

Ieri, în cadrul unei şedinţe extraordinare, consilierii judeţeni au...

O magazie şi o bucătărie s-au făcut scrum

Din cauza unui scurtcircuit electric, luni după-amiază, a izbucnit...