Nemţean confirmat cu West Nile

Data:

Un bărbat, în vârstă de 72 de ani, din comuna Săvineşti este primul pacient nemţean, confirmat anul acesta cu infecţia virusului West Nile, care se transmite prin înţepătura de ţânţar. Iniţial, aşa cum a precizat Direcţia de Sănătate Publică (DSP), „bărbatul a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, în data de 18 septembrie, la secţia Medicină Internă, apoi fiind transferat în secţia Boli Infecţioase, o zi mai târziu, pe 19 septembrie“.

Pacientul, diagnosticat cu meningoencefalită acută cu „lichid cefalorahidian clar“, a ajuns, pe 20 septembrie, prin transfer interclinic, la Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Paraschiva din Iaşi“, acolo unde a şi fost confirmat cu infecţie West Nile. Potrivit medicilor ieşeni, în prezent, pacientul are o evoluţie favorabilă.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în 80% din cazurile de infecţie cu West Nile la om, nu apar simptome. Doar 20% dintre persoanele infectate dezvolta febră, în formă moderată sau severă. Una din 150 de persoane infectate dezvoltă o boală gravă care afectează sistemul nervos central: encefalită (inflamaţia creierului) sau meningită. Persoanele vârstnice şi pacienţii imunocompromişi au un risc mai mare de a dezvolta boală neuroinvazivă West Nile. Nu exista vaccin impotriva infecţiei cu virusul West Nile sau tratament specific. Nu există niciun caz documentat de transmitere West Nile de la om la om. (M.T.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Curtea de Apel îl menţine pe primarul de Zăneşti în arest

Joi, Curtea de Apel Bacău a respins contestaţia formulată...

A intrat cu maşina în parapet

Neatenţia în conducere a dus la producerea unui accident...