Podul de la Luţca (Sagna) pare a fi blestemat. Luni după-amiază, un muncitor a murit în timp ce se afla într-unul dintre pilonii din beton ai podului aflat în reconstrucţie. Barbatul era angajat al Danlin XXL, firma care a câştigat licitaţia pentru refacerea podului (prăbuşit în 2022, la doar câteva luni după ce fusese redat circulaţiei în urma unei „reparaţii“ care a costat vrei şapte milioane de lei).
Tragedia s-a petrecut pe la ora 16, în următoarele împrejurări. Muncitorul ieşean (54 de ani, din Dagâţa) făcea lucrări în interiorul pilonului II, la o adâncime de aproximativ 80 de centimetri de marginea superioară şi, l-a un moment dat, i s-a făcut rău. El a început să geamă puternic, iar unul din colegi (în vârstă de 35 de ani) a sunat la 112.
„La locul solicitării s-a deplasat echipajul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Roman, care a constatat că bărbatul era inconştient. Având în vedere că accesul la victimă era foarte dificil, au fost solicitate în sprijin mijloace de intervenţie, în speţă o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare şi un camion cu modulul «Multirisc». S-a acţionat pentru scoaterea victimei din zona în care se afla, după care au fost începute manevrele de resuscitare. Din păcate, inima bărbatului nu a repornit, iar medicul de pe ambulanţă a declarat decesul acestuia“, a declarat căpitanul Irina Popa, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“.
Trupul neînsufleţit a fost preluat şi transportat la serviciul de Medicină Legală, pentru nescopsie. Poliţiştii fac cercetări sub aspectul infracţiunii de „ucidere din culpă“ – noua încadrare juridică a morţii suspecte. Şi Inspectoratul Teritorial de Muncă a deschis o anchetă în acest caz.
La un pas de tragedie
Reamintim că podul care traversa râul Siret şi făcea legătura între localităţile Luţca şi Sagna pe drumul judeţean 207A, s-a rupt brusc, în după-amiaza de 9 iunie 2022. N-a fost nici cutremur, n-a fost nici viitură, n-a fost nici măcar vreun trasport agabaritic. Podul s-a rupt la ora 14.14 în momentul în care era traversat de un autocamion şi o autoutilitară. Practic, picioarele acestuia şi grinzile de susţinere s-au sfărâmat, iar podul s-a frânt în două bucăţi. Cele două maşini ce circulau spre Sagna au fost prinse sub dărâmături. Şoferul autoutilitarei s-a ales doar cu nişte zgârieturi, încă cel al autocamionului (56 de ani) a suferit mai multe traumatisme. El a fost scos de ceilalţi participanţi la trafic, fiind apoi preluat şi transportat la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman.
Betoanele sfărâmate, toate resturile podului, au căzut peste o turmă de oi ce păşteau în lunca Siretului, la umbra podului. Din cele 20 de oi au mai putut fi salvate dintre ruine doar patru. 16 au murit sub dărâmături. La faţa locului au intervenit pompierii cu mai multe autospeciale, SMURD-ul, echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, voluntarii, jandarmii, drumarii, mai multe echipaje ale Poliţiei şi prefectul (pe atunci Adrian Niţă). Circulaţia în zonă a fost oprită complet, fiind instituite filtre pentru informarea şoferilor şi devierea traficului rutier pe DN 15D, Roman – Gâdinţi.
O investiţie electorală
Podul de la Luţca fusese realizat cu bani din Programul Naţional de Dezvoltare Locală, iar lucrările au demarat în trombă, din evidente motive electorale, în toamna anului 2020, apoi au stagnat vreme de cinci luni. Acesta a fost redeschis circulaţiei pe 13 noiembrie 2021, după un an şi patru luni de la momentul semnării contractului de execuţie. Investiţia a costat cam şapte milioane de lei. Podul – lung de 216 metri, „singurul pod hobanat din judeţ şi unul dintre cele mai lungi din ţară“, după cum se lăuda fostul preşedinte ionel Arsene în timpul vizitelor de lucru – a fost realizat de o asociere alcătuită din firmele Aqua Parc SRL, Mavgo Holding SRL, Rustrans SRL, Alido Proiect SRL, Trust CCDP, Hydrostroy AD (Bulgaria), Primacons Group SRL, Danlin XXL, Darcons SRL şi Rutier Construct SRL.
Înaintea inaugurării, rezistenţa podului a fost testată spectaculos cu un convoi de camioane încărcate cu pietriş, cu o greutate totală de peste 340 de tone. Satisfăcut de rezultate, Arsene declara la inaugurare: „Este un moment extrem de aşteptat atât de către cei care circulă pe această rută, DJ 207A – conducători auto şi locuitori ai comunelor din zonă – Sagna, Doljeşti, Stăniţa, Bâra şi Boghicea, cât şi de noi, cei de la Consiliul Judeţean, care am realizat investiţia şi am urmărit îndeaproape implementarea proiectului.
Măsurătorile, realizate sub acţiunea sarcinilor statice şi dinamice, au dus la concluzia că podul şi structura consolidată în ansamblu, prin folosirea fibrelor de carbon şi a materialelor speciale, au avut un comportament
normal şi acest obiectiv poate fi folosit în condiţii de siguranţă“.
Podul a rezistat intact şapte luni. Cel anterior, rezistase o jumătate de secol.
(Mihai SAVA)