Muncitor îngropat de viu

Data:

Un muncitor din Adjudeni a fost îngropat de viu de un mal de pământ, în timp ce săpa un şant în comuna Negreşti, Neamţ. M.R., în vârstă de 31 de ani, lucra ca muncitor necalificat la o societate comercială din Focşani ce efectuează lucrări prevăzute de un proiect privind alimentarea cu apă în comuna nemţeană. Ieri, în jurul orei 14.00, în timp ce săpa un şanţ, tânărul a fost prins de un mal de pământ care s-a surpat peste el.

Colegii muncitorului au sunat imediat la Salvare, însă a durat ceva vreme până când salariatul a fost scos la suprafaţă şi a fost transportat apoi la cel mai apropiat spital.

„Bărbatul a supravieţuit accidentului, după cum mi-au spus colegii mei care sunt acum la faţa locului. Pentru că evenimentul s-a soldat cu incapacitatea de muncă a angajatului, evenimentul va fi cercetat de către o comisie formată la nivelul unităţii la care lucra. Totodată, inspectorii de muncă verifică firma, în aceste momente, pentru a stabili dacă respecta normele de securitate şi sănătate în muncă“, a declarat Nicolae Hârlea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ.

Acesta este al doilea caz în care un muncitor este prins sub pământ în timp ce sapă şanţuri în comuna Negreşti, în mai puţin de două luni. Primul eveniment a avut loc pe data de 8 mai şi s-a petrecut într-un mod similar, cu menţiunea că salariatul a scăpat cu câteva răni uşoare şi o sperietură zdravănă, fără să fie necesară internarea acestuia în spital.

(Natalia RÎŞTEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Şofer beat dus la puşcărie

Poliţiştii l-au depistat, în ziua de 22 iunie, în...

Accident cu opt victime în Săbăoani

Luni seară, în satul Traian (al comunei Săbăoani), a...

Incendiu violent în Rediu

Din cauza unui scurtcircuit apărut la un conductor electric...