Motociclistul mort la Sarata era licean

Data:

Tânărul de 19 ani, din municipiul Piatra-Neamţ, care a decedat în accidentul petrecut luni după-amiază, pe strada Petru Movilă din oraş (zona Sarata), era elev în clasa a XII-a la Liceul Particular „Aurora Ouatu“. Mihnea Drăgan mergea spre casă şi, în dreptul unei staţii de transport public în comun a fost izbit de un autobuz (în care nu se aflau pasageri). Acesta din urmă era condus de un bărbat în vârstă de 54 de ani, din comuna Gârcina care a virat la stânga pentru a intra în staţia – capăt de linie. Impactul i-a fost fatal motociclistului.

Diriginta acestuia a transmis regretele sale şi ale colegilor: „Dragul meu, Mihnea, cu ochii în lacrimi, cu inima grea şi plină de tristeţe, scriu aceste rânduri pentru a-ţi aduce un ultim omagiu. Te-ai stins mult prea devreme, lăsând în urma ta o familie, un liceu şi o clasă îndurerată, un gol imens în sufletele noastre. Ai fost un elev dedicat, prietenos şi mereu dispus să îţi ajuţi colegii. Ne-ai bucurat cu zâmbetul tău, cu energia şi entuziasmul tău contagios! Ştim că destinul a fost nedrept şi ne este greu să acceptăm că nu vei mai fi alături de noi. Amintirea ta va rămâne vie în inimile noastre, iar lecţiile pe care ni le-ai oferit prin simpla ta prezenţă vor fi preţuite mereu. Odihneşte-te în pace, dragul meu Mihnea! Gândurile şi rugăciunile mele sunt alături de familia ta în aceste momente grele. Te vom purta mereu în suflet şi în amintiri!“.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Etajul unei case din Roznov s-a făcut scrum

Un coş de fum neprotejat a dus la izbucnirea...

Tinere rănite într-o maşină care s-a răsturnat

În seara de 27 aprilie, în satul Sabasa (al...

Motociclişti instruiţi de poliţişti

Poliţiştii Serviciului Rutier au organizat, duminică, o întâlnire cu...