Moaştele Cuvioasei Parascheva, purtate în procesiune pentru izbândirea în faţa bolii

Data:

Ieri, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost scoase din Catedrala Mitropoliană ieşeană şi purtate într-o procesiune, pe la câteva lăcaşuri de cult din judeţ. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, moaştele au ajuns la biserici din Piatra-Neamţ, Roman, Agapia, Văratec, Târgu-Neamţ etc.

Maşina în care a fost pusă racla cu trupul sfintei şi în care s-a aflat şi ierarhul nu a staţionat decât pentru foarte puţine clipe, pentru a nu fi încălcate ordonanţele militare. Credincioşii, călugării şi cei care din întâmplare au aflat despre această procesiune neanunţată public au avut bucuria de a se închina şi de a adresa gândurile lor la vederea raclei.

„Poate pentru unii pare de «Ev Mediu» toată scena, dar pentru noi care o iubim pe Cuvioasa este o bucurie şi o mângâiere. Aşa ştim noi creştinii să ne trăim încercările şi suferinţa. Ştiinţa şi medicina au limitele lor, de aceea credem că „ceea ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu“, a spus unul dintre credincioşii care a a avut ocazia să vadă procesiunea.

Evenimentul nu a fost mediatizat pentru a nu determina credincioşii să încalce ordonanţele militare şi să se prezinte la lăcaşurile de cult.

Astfel de procesiuni au fost anunţate în mai multe colţuri ale ţării, în contextul pandemiei de coronavirus. În acest fel, slujitorii sfintelor altare, alături de credincioşi, invocă ajutorul sfinţilor, cult pe care ortodoxia îl mărturiseşte datorită temeiurilor scripturistice existente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Compresor în flăcări pe Autostrada Moldovei

Un compresor care s-a supraîncălzit a luat foc, joi...

51.000 de şcolari au participat la exerciţiul anti-cutremur

La exerciţiul de evacuare în caz de cutremur în...

Poliţist condamnat pentru trafic de influenţă

George Cosmin Găucan, în vârstă de 38 de ani,...