Minifotbal – Meci demonstrativ caritabil / Cu lotul Old Boys Dinamo Bucureşti : Prunea, Marius Niculae, Fl. Petre şi compania vin să joace duminică în Polivalenta pietreană

Data:

Sala Polivalentă pietreană găzduieşte duminică 4 mai, începând cu ora 16, un meci demonstrativ de minifotbal. Evenimentul sportiv are un scop caritabil. „Alături de Ianis“ este intitulată acţiunea caritabilă, destinată întrajutorării micuţului în vârstă de 2 luni, născut cu o pro-blemă de sănătate. 70.000 de euro însumează costurile operaţiei micuţului, programată în Germania. Aceasta se poate realiza printr-o fundaţie din România şi se speră ca intervenţia chirurgicală respectivă să-l poată ajuta pe micuţul Ianis să devină un copil ca toţi ceilaţi. Meciul demonstrativ de ca-ritate de duminică este organizat la iniţiativa pietreanului Lucian Cozma, preşedintele Asociaţiei de Minifotbal Piatra-Neamţ şi totodată antrenorul echipei Teiul Poiana Teiului, din campionatul judeţean Liga a IV-a nemţeană. La evenimentul sportiv de duminică după-amiază în Polivalenta pietreană vor particcipa  echipele Old Boys Dinamo Bucureşti şi o formaţie pietreană. Lotul taberei gazdă este format din conducătorii echipelor înscrise în competiţia judeţeană de minifotbal, în vreme ce gruparea Old Boys Dinamo îi include pe deja cunoscuţii Florin Prunea, Daniel Iftodi, Iulian Mihăescu, Damaschin, Movilă, Dragnea, fraţii Pană, Marius Niculae, Marian Ivan, Narcis Mohora, Tom Cristea, Liviu Ciobotariu, Florentin Petre. Aceştia vor fi conduşi de pe banca tehnică de Augustin „Coco“ Deleanu şi Constantin Eftimescu. Partida de minifotbal între Old Boys Dinamo Bucureşti şi formaţia pietreană va fi arbitrată de Roxana Glăvan din Rm. Vâlcea, singura arbitră de minifotbal din România care a oficiat în cadrul meciurilor de Champions League şi la turneul internaţional din Tunisia (martie 2017).

Astăzi, dar şi mâine, aproximativ 30 de persoane din lotul formaţiei pietrene de minifotbal şi-au anunţat intenţia de a merge să doneze sânge, iar bonurile de masă primite de la Centrul de Transfuzii şi eventual alte sume de bani vor fi donate campaniei de întrajutorare a micuţului Ianis. Duminică, la Sala Polivalentă pietreană, pe durata meciului demonstrativ caritabil între Old Boys Dinamo şi echipa locală va exista o urnă mobilă, pusă la dispoziţia celor interesaţi să doneze un bănuţ. Aceasta este destinată  pentru colectarea fondurilor care să ajute, câtuşi de puţin, în acoperirea fondurilor necesare operaţiei din Germania.

(Ciprian AVĂDANEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Zilele Municipiului Roman – o săptămână de evenimente pentru romaşcani

Cea de-a 16-a ediţie a Zilelor Municipiului Roman a...

Copil de 6 ani rănit într-un accident la Bistriţa

Joi dimineaţă, în satul Bistriţa (al comunei Alexandru cel...

Tractorişti instruiţi

Miercuri, poliţiştii au organizat o întâlnire cu zece tractorişti...

Comunicat de presa