Mihnea Bâlici – premiul I la Olimpiada de Filosofie

Data:

l şi ceilalţi elevi se întorc cu fruntea sus de la Deva   Mihnea Bâlici, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş“ Piatra-Neamţ, a câştigat premiul I la Olimpiada Naţională de Filosofie, care s-a încheiat ieri la Deva, în judeţul Hunedoara.

Veteran al olimpiadelor şi concursurilor şcolare, Mihnea are un palmares impresionant de premii. Anul trecut, tânărul poet (în 2015 a câştigat premiul I la secţiunea Poezie din cadrul Festivalului Naţional de Arte pentru Liceeni – LicArt, cea mai mare competiţ ie de acest gen din România) a fost desemnat câştigătorul premiului I al Olimpiadei naţionale de limba şi literatura română – competiţie de la care, cu un an înainte, s-a întors cu o menţiune. Mai apoi, în septembrie 2016, a obţinut un premiu special la Concursul internaţional „Lectura ca abilitate de viaţă“. În altă ordine de idei, şi ceilalţi elevi participanţi la etapa naţională a olimpiadelor la disciplinele socioumane se întorc cu fruntea sus de la Deva. După cum a precizat inspectorul şcolar Romeo Roman, cel care a condus lotul nostru, notele obţinute de reprezentanţii judeţului sunt bune şi foarte bune. Cei la care face referire profesorul Roman sunt: Irina Hrum şi Alexia Nanu (clasa a IV-a, Şcoala Gimnazială nr. 5 Piatra-Neamţ) – la Educaţie civică; Andreea Elena Iancu şi Emma Gabriela Stahie (clasa a VII-a, Liceul „Gheorghe Ruset Roznovanu“ Roznov) – la Cultură civică; Bogdan Gavriluţ (clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş“ Piatra-Neamţ) – Logică, argumentare şi comunicare; Mălina Maria Rîndaşu (clasa a X-a, Colegiul Naţional „Petru Rareş“ Piatra-Neamţ) – Psihologie; Adelina Valoschi (clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Petru Rareş“ Piatra- Neamţ) – Economie; Ana Elida Rotaru (clasa a XI-a, Colegiul Naţional „Petru Rareş„ Piatra-Neamţ) – Sociologie. (Liviu ILIE)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

50 de metri cubi de lemn confiscat

Weekendul trecut, poliţiştii, silvicultorii şi comisarii de mediu au...

Captură de trufe

În ziua de 9 august, la ora 11, în...

Zbucium mare pentru biletele de tratament

Zeci de pensionari au luat cu asalt, ieri, sediul...