l ordonanţa ce a permis migrarea aleşilor locali timp de 45 de zile înaintea alegerilor prezidenţiale a fost declarată neconstituţională l 22 de primari şi-au luat zborul spre PSD l „Efectele ordonanţei nu mai sunt în vigoare şi acum nu se mai poate face nimic pentru a schimba lucrurile“, spune preşedintele UNPR Constantin Iacoban l „Ordonanţa a funcţionat pentru toate partidele“, este opinia şefului PSD Ionel Arsene l „Aşteptăm motivarea Curţii pentru a vedea dacă sunt îndrumări pentru următorii paşi“, spune liberalul Mugur Cozmanciuc
Democraţia în România a ajuns atât de departe încât guvernul Ponta a reuşit să-şi bată joc de Constituţia României, interesul fiind doar de a se crea un avantaj electoral temporar.
„Ordonanţa lui Dragnea“, „legea migraţiei“ sau „ordonanţa traseiştilor“, aşa cum a fost denumită în perioada campaniei electorale pentru alegerea preşedintelui, a fost declarată neconstituţională de judecătorii Curţii Constituţionale.
Mişcările politice care s-au desfăşurat în cele 45 de zile, atunci când majoritatea aleşilor nemţeni de la PNL, PDL şi PP-DD au ajuns în curtea PSD şi a UNPR nu vor fi afectate de această decizie. PSD cooptase 22 de noi primari iar UNPR – 5. Acestora li s-au adăugat o mulţime de consilieri locali şi judeţeni. De asemenea, mulţi dintre aleşii locali au decis să se declare independenţi, părăsind formaţiunea sub sigla căreia fuseseră aleşi.
Fără a avea o motivare, încă, din partea Curţii, politicienii nemţeni şi-au dat cu părerea cum au ştiut ei mai bine.
Ionel Arsene, şeful PSD, partidul care a racolat cei mai mulţi aleşi nemţeni în perioada de 45 de zile dată de actul normativ neconstituţional, a menţionat că acum se aşteaptă motivarea curţii şi se va reveni, la Senat, „la dezbatere“. Întrebat dacă această ordonanţă a fost corectă, el a răspuns: „Nu e vorba de primarii care au venit la PSD. Este vorba despre mai mulţi aleşi care au fost într-o alianţă şi s-au trezit în alta. Ordonanţa a funcţionat pentru toate partidele“.
Constantin Iacoban, şeful UNPR, al doilea partid ca număr de recrutări în Neamţ, a menţionat că efectele ordonanţei nu mai sunt în vigoare şi acum nu se mai poate face nimic pentru a schimba lucrurile. „Astfel de măsuri au mai existat în România, iar din acest motiv ar trebui ca atunci când se legiferează să se gândească mai bine şi ordonanţele să nu mai fie aprobate cu aşa uşurinţă“, a declarat Iacoban.
Unul dintre criticii vehemenţi ai acestei ordonanţe, deputatul Mugur Cozmanciuc, şeful PNL Neamţ, a amintit că încă din prima conferinţă de presă de la Neamţ a avertizat că în ceea ce priveşte ordonanţa sunt multe semne de întrebare asupra constituţionalităţii ei. „PNL a sesizat Curtea Constituţională cu privire la această ordonanţă care încuraja migraţia. Atitudinea promovată de această ordonanţă nu este sănătoasă, iar legea trebuie să aibă caracter general si nu unul discriminatoriu. Aşteptăm motivarea Curtii pentru a vedea dacă sunt îndrumări pentru următorii paşi, dacă nu ordonanţa se întoarce în Parlament pentru respingere conform Constituţiei“, a declarat Cozmanciuc. (A. N.)